Pufoaica de vară

Papa Ioan Paul și Hitler



Acum câțiva ani, mi se părea de neînțeles pasiunea actualului papă Benedict al 16-lea pentru sportul cu balonul rotund, suveranul pontif declarându-se un suporter înfocat al echipei Bayern din Műnchen.
Până la un punct, microbul său poate avea explicație geografică, originea germană spunându-și cuvântul. Dar apoi papa a mers mai departe, punând bănuțul Vaticanului la bătaie, pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al clubului italian A.C. Ancona. Ce caută vistieria papală într-un domeniu stăpânit mai curând de purtătorii de cornițe decât de cei cu aripioare, e într-adevăr o întrebare. Poate că jucătorii de la Ancona, când încasau o lovitură în cursul jocului, obișnuiau să întoarcă și celălalt obraz. În fine, afacerea s-a perfectat, papa primind, în cursul unei festivități, chiar un tricou personalizat cu numărul… 16.
Până la urmă, diavolul tot și-a îndeplinit sarcinile înscrise în fișa postului său, băgându-și celebra coadă și distrugând lucrarea care își propunea să demonstreze că fotbalul poate avea un rol educativ, care să îl îndepărteze de valorile strict monetare.
Nobil scop, numai că, după implicarea Vaticanului, echipa A.C. Ancona nu s-a înălțat deloc spre cerurile clasamentului. Dimpotrivă, a căzut tot mai jos în ierarhia fotbalistică, aflându-se acum în prag de desființare: fără bani, fără jucători, fără antrenori. Încă o dată se vede că jupânul acestor vremuri, patronul absolut, obișnuiește să poarte cornițe, nicidecum aripioare…
Surprinzătoare și nu prea este și o altă știre, legată de mariajul împotriva firii dintre fotbal și sfântul scaun. Personajul principal este precedentul papă, Ioan Paul al II-lea, fost suporter al echipei Schalke 04. Având în vedere că Schalke 04 a fost și echipa favorită a unui dușman al oamenilor pe nume Hitler, nu s-ar spune că fostului papă nu îi plăceau contrastele…
Să ne amintim doar că el este prima personalitate de rangul său care a intrat într-o sinagogă și într-o moschee. Și nu numai că a intrat, dar s-a și rugat.