Papa emerit Benedict al XVI-lea urmează să revină la Vatican „probabil” joi după-amiaza, după două luni de când s-a retras la reședința pontificală Castel Gandolfo, a anunțat luni preotul Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, relatează AFP.
Papa emerit urmează să se instaleze la Mănăstirea Mater Ecclesiae, care a fost redeschisă și amenajată special pentru el pe colina Vaticanului.
Întrebat de AFP despre modalitatea revenirii acestuia, și anume în legătură cu o eventuală primire de către Papa Francisc, preotul iezuit nu a oferit vreo precizare, anunțând că „nu există încă, în acest stadiu, un program stabilit”.
Întoarcerea era prevăzută în jurul acestei date. Pentru prima dată în istorie, un papă în exercițiu și un papă pensionar vor locui, în același timp, în cel mai mic stat din lume, la o distanță de doar câteva sute de metri.
Benedict al XVI-lea a sosit la Castel Gandolfo, la aproximativ 25 de kilometri sud-est de Roma, pe 28 februarie, când a renunțat la pontificat.
Obosit, fostul papă, în vârstă de 86 de ani, a profitat de liniștea acestei rezidențe, situată într-un parc, lângă Lacul Albano, în Munții Albin. Benedict al XVI-lea s-ar putea întoarce aici în vară.
Așa cum a promis, Joseph Ratzinger a rămas extrem de discret și nu s-a manifestat deloc în legătură cu afacerile de la Vatican.