Panourile publicitare amplasate pe marginea căilor rutiere predispun la accidente de circulație, întrucât ele influențează într-un mod negativ comportamentul din trafic al conducătorilor auto, informează dailymail.co.uk.
Șoferii își modifică viteza considerabil în trafic, în funcție de tipul de panou publicitar pe lângă care trec, afirmă o echipă de cercetători de la Universitatea Alberta din Canada.
„Neatenția șoferilor este una dintre cauzele principale care cauzează accidente de automobil. Cu toate acestea, se cunosc foarte puține lucruri despre neatenția emoțională din timpul conducerii automobilului, în ciuda unor dovezi evidente care atestă faptul că atenția este strâns legată de emoții”, afirmă autorii studiului.
În acest studiu, realizat cu ajutorul studenților canadieni și a unui program de simulare computerizată, cercetătorii Michelle Chan și Anthony Singhal au descoperit că șoferii care trec pe lângă panouri publicitare cu mesaje negative, precum „abuz”, „stres”, „închisoare” și „război”, tind să încetinească și să se îndepărteze de banda pe care conduc.
În schimb, șoferii care trec pe lângă panouri ce includ cuvinte cărora le este asociată o conotație pozitivă, precum „bani”, „celebritate”, „sex” și „victorie”, au tendința de a accelera.
„Testele au arătat că, atunci când ești stimulat pozitiv, atenția ta crește și conduci mai bine când ești într-o dispoziție veselă”, a declarat Michelle Chan.
„În testele mele, am descoperit totodată, atunci când am analizat timpii de reacție față de anumite cuvinte-țintă, că participanții au reacționat mai repede în grupul pozitiv decât cei din grupul negativ”, a adăugat aceeași cercetătoare.
Participanții la acest test „au condus” în cadrul a trei scenarii diferite, prin fața a 20 de panouri amplasate pe fiecare traseu: fiecare panou includea grupuri de cuvinte pozitive, negative sau neutre.
Rezultatele studiului ar putea avea anumite implicații pentru companiile de publicitate, iar anumite țări au luat deja decizia de a limita conținuturile panourilor publicitare amplasate pe marginea șoselelor.