Pompieri militari, SMURD, jandarmi, Prefectura Suceava și autoritățile locale din zonele Ostra, Voroneț, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului și Poiana Micului au fost, ieri, pentru câteva ore, în stare de alertă maximă, după ce a apărut suspiciunea că undeva în acest perimetru ar fi posibil să se fi prăbușit un avion. Alarma s-a dat după ce de la Ostra până la Rădăuți s-a auzit o bubuitură extrem de puternică, similară cu cea produsă la o explozie, după trecerea unui avion la circa 10.000 de metri altitudine.
„A fost o bubuitură de s-au zgâlțâit toate geamurile. Am văzut un avion mic, cu o dâră după el. Am crezut că a căzut pe undeva”, ne-a spus Mircea, un localnic din Mănăstirea Humorului. „Am crezut că a explodat ceva, m-am speriat foarte tare”, a afirmat și Silvia Sava, tot din această comună.
Primarul Constantin Moldovan ne-a confirmat și el că zgomotul care s-a auzit a fost fără precedent în istoria recentă a comunei Mănăstirea Humorului. „De la avioane, aici bubuituri se aud destul de des, cred că sunt niște goluri de aer, dar ca cea de astăzi nu au fost niciodată. Cred că a fost un avion care a depășit pragul sonic”, a declarat primarul Moldovan. Potrivit acestuia, la solicitarea Prefecturii, a format rapid echipe de căutări, cu oameni din primărie, pădurari cu ATV-uri și motociclete și au început să scotocească dealurile și pădurile din împrejurimi. În jurul orei 16.00, au fost trimise inclusiv două avioane de căutare pentru a survola zona.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, plt. adj. Alin Găleată, prezent alături de colegii săi la Mănăstirea Humorului, ne-a confirmat că toate echipajele au fost implicate în operațiunea de căutare. „În urma sesizării că un avion s-a prăbușit, echipajele care se întorceau de la o aplicație de la Vatra Dornei au mers să verifice cele sesizate. Localnici spun că au auzit o bubuitură, dar nimeni n-a văzut aparatul căzând. S-au verificat localitățile Voroneț, Poiana Micului și Gura Humorului”, a declarat Găleată.
Ulterior, printr-un comunicat de presă, ISU a informat că prima sesizare a venit de la Mănăstirea Humorului, în jurul orei 15:15, în legătură cu faptul că a fost observat în zonă un avion care zbura, iar după ce a trecut peste o coamă de munte, s-a auzit un zgomot puternic.
11 autospeciale, pădurari și localnici cu ATV-uri și motociclete au scotocit pădurile
O informație similară a venit pentru o altă zonă din județ, respectiv comuna Frasin.
În comunicatul ISU se mai precizează: „Florin Sinescu, prefectul județului Suceava, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a dispus constituirea unui centru de comandă, format din șefii ISU, Poliției și Jandarmilor. Întrucât informațiile erau confuze, iar condițiile atmosferice permiteau vizualizarea zonei cu acuratețe, s-a dispus survolarea zonei cu ajutorul a două avioane de agrement, aflate în apropiere. În același timp, s-a dispus și o căutare la sol, în punctele de unde s-au primit informațiile, prin forțe ale structurilor specializate, după cum urmează: Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Bucovina»al județului Suceava cu 11 autospeciale și 37 de militari, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava cu cinci autospeciale și 22 de polițiști, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava cu o autospecială și patru militari, precum și zece lucrători ai Direcției Silvice Suceava. Coroborând informațiile primite, precum și faptul că turnul de control de la Aeroportul Suceava nu a confirmat căderea unui aparat de zbor, iar mesajele care soseau telefonic precizau faptul că s-a auzit doar un zgomot, neurmat de alte semne specifice unui accident aviatic (fum, flacără, aparat de zbor la sol etc.), la ora 17:30 s-a dispus încetarea verificărilor”.
Până la ora închiderii ediției nu am primit însă nici o explicație oficială de la autorități despre ce s-a întâmplat în realitate ieri în zona Humor și ce fel de zboruri s-au efectuat pe tot parcursul după-amiezii.



