Încă de la începuturile meseriei de jurnalist am învățat că cel mai bun ziarist este cel care are surse. Nu oficiali care transmit informația la toată mass-media, ci persoane, chiar din instituții, care te anunță doar pe tine sau în primul rând pe tine. Am mai învățat că sursele nu cresc prin balcoane, nu le găsești pe stradă. Ți le faci. Printr-un comportament care dă încredere unui oficial, spre exemplu. Printr-o scriitură corectă, care nu lasă loc de interpretări, care nu face nici o trimitere sau nu lasă nici un indiciu care ar putea deconspira sursa. Și am mai învățat un lucru pe care tinerii ziariști de astăzi, dar nu doar ei, îl ignoră. Am mai învățat că sursele sunt inclusiv vecinii și prietenii. Iar în acei ani, la începuturile meseriei mele de ziarist, deseori, când stăteam la povești cu prietenii, exclamam: „Asta este o știre!”. La început se amuzau prietenii mei. Dar, perseverent, documentam informația aflată dintr-o povestire a unui prieten și publicam o știre. Încet, încet, prietenii mei s-au obișnuit. Și au început să mă sune ei când „miroseau” o știre.
Am încercat să transmit toate acestea și mai tinerilor mei colegi. Să-i învăț și pe ei ce m-au învățat alții pe mine. Și, zic eu, am reușit. Dovadă este o întâmplare recentă, care a bulversat conducerea poliției sucevene, dar și pe unii colegi din presă care au pretenția să primească totul de-a gata.
Într-o dimineață, săptămâna trecută, un coleg, Sergiu Rusu, a fost sunat de un prieten care, pe la ora 05:30, se afla în Gara Burdujeni. Venea sau pleca, treaba lui. Iar prietenul i-a spus, după ce s-a amuzat că l-a trezit din somn, că a „mirosit” o știre. În gară, văzuse omul o mulțime de polițiști, dar și niște mașini cu caguliști. Colegul meu a sunat fotograful, șoferul de serviciu și au plecat în Gara Burdujeni. Au stat o bucată, apoi s-au luat după mașinile poliției, care au ajuns în Obcini. Au stat ore întregi după polițiști, în zona gării sau în fața unui bloc din cartierul amintit. Tot ce au aflat, de fapt au constatat, e că se făcea o percheziție. De abia după-amiază, după ce au vorbit cu purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Poliției Municipiului București, Christian Ciocan, au aflat că percheziția, pusă la cale și coordonată de judiciariști din București, urmărea destructurarea unei filiere de trafic cu medicamente contrafăcute. Pe durata întregii acțiuni a poliției, colegii mei au stat la locul lor, observând ceea ce se întâmplă și, bineînțeles, realizând fotografii. Materialul publicat în „Monitorul” a avut unele amănunte pe care celelalte ziare nu aveau de unde să le știe, cum ar fi ieșirea, la un moment dat, din bloc, a caguliștilor și a unui bărbat și verificarea portbagajului unei mașini. Totuși, nimic ieșit din comun, nimic senzațional. Cu toate astea, unii colegi de breaslă au luat foc. Au sărit la șefii poliției, acuzându-i că ei nu au fost anunțați. Corespondenta unei televiziuni centrale i-a amenințat pe șefii poliției sucevene că dacă se vor repeta astfel de situații va da imagini „pe invers” despre IJP Suceava. Apoi, alături de un alt coleg de la un ziar local, turbat de furie și el, a făcut reclamație la IGPR, spunând că presa este informată preferențial. Dacă ar fi avut și ei un prieten…
Dar stați, că nu e tot. Nici șefii poliției nu au stat cu mâna la vipușcă. Și ei au fost extrem de nemulțumiți de faptul că o mașină a „Monitorului de Suceava” s-a aflat în zona în care se făcea percheziția. Așa că s-au apucat să facă anchetă, să vadă cine a „sifonat”. Mai mult, au intenționat să verifice telefoanele mobile (listingurile) ale tuturor polițiștilor suceveni care au participat la acțiune. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi concretizat această intenție (nelegală, de altfel), iar unul dintre polițiști ar fi vorbit cu redactorul nostru, dar într-o cu totul altă problemă. Per total, pierdere de vreme și de resurse. Dar, mă rog, asta e situația.
Materialul despre care vorbeam a apărut vineri, 9 aprilie. În ziua următoare, „Monitorul de Suceava” a publicat, în exclusivitate, informații despre audierea ucraineanului acuzat de dublul asasinat de la Siret. Audierea a avut loc la Cernăuți, iar plecarea anchetatorilor suceveni acolo s-a făcut în mare secret. Același coleg, de la același ziar local, a mai făcut și luni o plângere la IGPR, reclamând iar faptul că el a fost nedreptățit.
Și aici, ca și în primul caz, este vorba tot despre modul în care știi să-ți faci meseria. Nimeni nu l-a anunțat pe redactorul nostru că o echipă de anchetatori suceveni a plecat în Ucraina, iar nici un oficial nu a confirmat acest lucru. A aflat totuși, iar când a mers la anchetatori și le-a spus, categoric, „Știu că ați fost in Ucraina pentru anchetă”, oamenii nu au putut nega și au povestit cum a decurs audierea. Cum a aflat e ceva asemănător cu oul lui Columb, dar asta e altă poveste, pe care nu o mai spunem, că deja am dat prea multe sfaturi concurenței.
