Managerul sportiv al FC Steaua, Basarab Panduru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu poate spune cu exactitate când va reveni la antrenamentele echipei mijlocașul Cristian Tănase pentru că situația jucătorului este mai complicată.
„Situația lui Tănase este puțin mai complicată. Nu pot să spun în zile sau săptămâni când va reveni, dar nu cred că va reveni așa repede. Nu știu dacă va evolua în meciul cu Rapid, mai sunt multe zile până atunci”, a spus Panduru.
Panduru va face deplasarea alături de lotul stelist pentru un minicantonament la Brașov, până duminică. „Nu va fi un cantonament ca la Forban, nu au de ce să se sperie jucătorii. E un alt tip de cantonament. Va fi totuși un cantonament pentru pregătirea fizică a jucătorilor. Este o pauză competițională binevenită. Era și meritată dacă învingeam în partida cu Bistrița. Stoichiță a reușit să pună echipa pe picioare, era și mai bine dacă noi câștigam meciul cu Bistrița. În cantonamentul de la Brașov vor merge și câțiva jucători de la echipa a doua a clubului. Stoichiță vrea să-i vadă la lucru și să știe pe cine se poate baza dacă e nevoie. „, a mai spus el.
Managerul a fost impresionat de entuziasmul pe care l-a arătat Dayro Moreno la primul antrenament de la revenirea la primă echipă însă nu știe unde va putea juca mijlocașul columbian în sistemul 4-4-2 folosit de Steaua. „L-am văzut pe Dayro la antrenamentul de azi. Mi s-a părut mai motivat. Eu sper să rămână așa și să nu fie doar pentru câteva zile entuziasmul și mai târziu… Problema e unde va juca Dayro în sistemul ăsta 4-4-2. Însă, poate să prindă și un loc de titular”, a mai spus Panduru.
Mihăiță Pleșan nu va face deplasarea la Brașov
Basarab Panduru a anunțat că mijlocașul Mihăiță Pleșan nu va face deplasarea la Brașov alături de lotul primei echipe până nu își va rezolva problemele cu gruparea stelistă. „Am vorbit cu Pleșan, m-a sunat. I-am spus că e problema lui și a clubului și numai el poate să o rezolve. Pleșan nu face parte din lotul Stelei pentru cantonamentul de la Brașov. Dacă el își rezolvă problema, e binevenit la echipă”, a explicat el.
Oficialul stelist este încrezător că atacantul bulgar Krum Bibișkov își va rezilia contractul de comun acord cu conducerea clubului. „Sper să se rezolve și problema cu Bibișkov. El să primească ce are de primit și să poate evolua apoi la altă echipă”, a menționat el.
Basarab Panduru preferă ca Steaua să joace meciurile cu spectatori iar aceștia să încurajeze echipa. „Eu aș vrea ca echipa să joace cu spectatori, nu fără spectatori. Iar spectatorii să încurajeze echipa. Nu ne avantajează dacă jucăm fără spectatori. Și în deplasare ar fi bine să jucăm tot cu spectatori. Eu consider că dacă suporterii vor fi aproape de echipă noi vom avea un mare avantaj”, a concluzionat el.
Mijlocașul echipei Steaua, Cristian Tănase a efectuat un control medical la clinica Isokinetic, din Bologna, după accidentarea suferită în urmă cu o săptămână, la partida cu FC Brașov.
Lotul echipei Steaua efectuează, de ieri până duminică, un cantonament la Brașov.