Steaua

Panduru, numit director sportiv al echipei



Panduru trebuie să coboare milităria din pod
Panduru trebuie să coboare milităria din pod

Fostul jucător Basarab Panduru a fost numit în director sportiv al clubului Steaua, funcție pe care o va ocupa începând de săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, finanțatorul Gigi Becali.
„Noul director sportiv al lui Steaua va fi Panduru, începând de luni. Nici nu l-a interesat salariul, mi-a zis: «Gigi îmi dai cât vrei». Va face simbioza dintre Steaua I și Steaua II, va studia jocurile echipei a doua, va avea grijă de tinerii de la echipa a doua, va ține legătura cu Bergodi, va face transferuri… Va ține legătura între echipă și patron. Este posibil să devină mai bun decât Dinu Vamă (n.r. – Dinu Gheorghe) și Mihai Stoica. Are o logică în ceea ce spune, are bună credință, nu are acea falsitate pe care jucătorii o simt și pe care Dumnezeu o pedepsește”, a spus Becali.
Gigi Becali consideră că temperamentul vulcanic i-a afectat cariera lui Pnaduru. „De câte ori vroiam să pun antrenor îmi spuneau cei cu care vorbeam că Panduru are un temperament vulcanic și i-am zis și lui că i-a dăunat chestia asta. Vreau militărie la Steaua cu jucătorii. Trebuie să fie disciplină maximă. Singurul la care a reușit milităria este Dan Petrescu care nu vrea să recunoască: antrenamente la sânge, ca și cum ar fi în timpul meciului, cantonamente și presiune. Asta trebuie cu jucătorii români care nu au valoarea celor de afară”, a explicat Becali.
Finanțatorul stelist a precizat că Basarab Panduru va colabora cu Bergodi și și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că nu a avut director sportiv înainte ca Steaua să facă unele transferuri. „Acum ce, nu mai angajăm pe nimeni la club că amenințăm antrenorul? E un om de bună credință, care va colabora cu Bergodi. Panduru e de cinci ori mai deștept, mai curat sufletește și de 100 de ori mai priceput la fotbal decât MM. Nu-i nicio săgeată către MM, eu recunosc că MM e cel mai bun, chiar și decât Dinu Vamă și asta pentru că e mai tânăr și știe cum să-și apropie jucătorii”, a adăugat Becali.
Fostul internațional român Basarab Panduru și-a încheiat cariera de fotbalist în 2000, după care a fost antrenor la echipele FC Timișoara, Oțelul Galați, FC Vaslui, Farul Constanța și Progresul București.
Bergodi pare mulțumit
Antrenorul echipei Steaua, Cristiano Bergodi, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este mulțumit de numirea lui Basarab Panduru în funcția de director sportiv al grupării din Bulevardul Ghencea, fiind convins că acesta va sprijini echipa, deoarece este „stelist”.
„Sunt foarte mulțumit, este un băiat deștept, l-am auzit cum vorbește și este un om potrivit pentru noi. Eu nu l-am cunoscut, doar am jucat împotriva lui atunci când el antrena echipa Farul Constanța. Renzo (n.r. – Renzo Rossi, antrenor secund la Steaua) are însă o relație foarte strânsă cu el. Probabil el va fi lângă noi, lângă echipă, ne va sprijini. A fost un mare stelist, a iubit acest club și este binevenit cu noi”, a spus Bergodi.



Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu
Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu