Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj, scor 6-2, în primul meci din ediția 2012/2013 a Ligii I



Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 6-2 (3-1), echipa Universitatea Cluj, în primul meci din ediția 2012/2013 a Ligii I, în care oaspeții au evoluat în inferioritate numerică din minutul 65.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ibeh ’11, ’23, Viera ’15, Răduț ’66 (penalti), Matulevicius ’76 și Boutadjine ’85. Pentru Universitatea Cluj au înscris Pătrașcu ’43 și Păcurar ’75.
1-0: Ibeh deschide scorul cu un șut din apropiere, spre colțul din dreapta;
2-0: Viera înscrie golul doi al gazdelor cu capul, după un corner executat de Răduț;
3-0: Ibeh majorează diferența cu o lovitură de cap de la aproximativ șase metri, după o centrare de pe dreapta;
3-1: Pătrașcu marchează pentru oaspeți cu un șut din lateral stânga, la vinclu;
4-1: Cristian Balaj acordă penalti pentru Pandurii după un henț un careu al lui Da Silva, care este și eliminat. Lovitura de la 11 metri este transformată de Răduț
4-2: Păcurar înscrie al doilea gol al oaspeților, dintr-o lovitură liberă de la marginea careului de 16 metri;
5-2: Matulevicius marchează la prima atingere a balonului după ce a fost introdus pe teren, cu un șut din aproximativ opt metri;
6-2: Boutadjine stabilește scorul final, cu un șut la colțul lung.
Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Ungurușan, Viera, Mamele, Al. Vlad – Nistor, Răduț, Maxim (Cristea ’17) – Al. Grigoraș (Boutadjine ’70), Lemnaru (Matulevicius ’74), Ibeh. Antrenor: Petre Grigoraș.
Universitatea Cluj: Boșneag – Krumov, Nicola, Cucui, Erico Da Silva – Paulinho, B. Pătrașcu, R. Iancu (V. Dinu ’26), Păcurar, Firțulescu (Drăghici ’50) – Alex Dos Santos (Szilagyi ’68). Antrenor: Claudiu Niculescu.
Cartonaș galben: Păcurar ’59
Cartonaș roșu: Da Silva ’65
Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de Zoltan Szekely și Mircea Grigoroiu.