Pandurii a remizat cu Unirea Urziceni, scor 1-1, după șase victorii consecutive



Echipa Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), meciul susținut în compania formației Unirea Urziceni, în etapa a XXIX-a a Ligii I, gorjenii înregistrând prima repriză după șase victorii consecutive, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru Pandurii a marcat Păcurar ’67, în timp ce pentru Unirea a înscris Bilașco ’72.
Pandurii a deschis scorul în minutul 67 prin Alexandru Păcurar, care a marcat cu un șut de la 18 metri lateral stânga, la vinclul porții lui Arlauskis.
Marius Bilașco a adus egalarea pentru Unirea, în minutul 72, cu un șut din interiorul careului în stânga lui Mingote.
Pandurii Târgu Jiu: 80. Mingote – 14. Popete, 3. Rus, 4. Chibulcutean, 25. Djakpa (6. Cardoso ’44) – 10. Vasilache (5. Păcurar ’52), 21. Stângă (18. Stromajer ’62), 17. Vancea, 11. Orac, 30. Iordache – 28. Pițurcă. Antrenor Eugen Neagoe.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis – 5. Rusu, 29. Munteanu, 6. Galamaz, 24. Balint – 8. Constantin, 19. Brandan (32. Apostol ’68), 9. Negru (3. Ricardo Gomes ’46), 2. Ciprian Petre (14. B. Stancu ’68)- 11. Onofraș, 7. Bilașco. Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonașe galbene: Iordache ’50, Păcurar ’89 / Balint ’7, Brandan ’57
Partida a fost arbitrată de Aurelian Bogaciu, ajutat la cele două linii de Nicolae Marodin și Nagy Miklos. Rezervă a fost Lucian Dan.
Observatorii meciului de la Târgu Jiu au fost Gheorghe Nedelescu și Dragoș Crăciun.
La meci au asistat 10.000 de spectatori.