Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunțat, vineri, că a pus pe lista de transferuri opt jucători, iar alți doi fotbaliști, Sorin Vintilescu și Ibrahim Dossey, și-au încheiat angajamentul cu gruparea din Liga I și vor părăsi echipa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jucătorii puși pe lista de transferuri sunt Adrian Popescu, Robert Bălăeț, Ionuț Dragomir, Nemanja Vidakovici, Andrei Enescu, Mircea Voicu, Marin Vătavu și Nenad Kutlacici.
Antrenorul Eugen Neagoe a declarat că au fost și cazuri când jucătorii au renunțat singuri să mai vină la pregătire cu Pandurii pentru a-și căuta echipe.
„Nu eu fac lotul, de obicei valoarea lor își spune cuvântul și ceea ce au arătat campionatul trecut. Unii dintre ei au renunțat singuri să mai vină și își caută echipe. Jucătorii care nu vor fi păstrați nu vor fi mulțumiți așa se întâmplă dar chiar dacă sunt valoroși nu pot să-i opresc pentru că nu pot face antrenament cu 30 de jucători. Mă voi baza pe 26 de jucători pentru campionatul care urmează, eu zic că sunt suficienți, de asta am și adus jucătorii transferați deja, de asta încercăm să mai aducem doi sau trei jucători pentru a fi lotul complet cu jucători de aceeași valoare și pentru a nu avea pe parcursul campionatului probleme”, a spus Neagoe.
Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a precizat că unii jucători dintre cei aflați pe lista de transferuri există deja oferte. „Bălăeț și cu Vintilescu sunt doriți de Minerul Mehedinți iar Vătavu, Adi Popescu și Kutlacic au oferte de la CSM Vâlcea în timp ce Vidakovic e dorit de CSM Vâlcea și Gaz Metan Mediaș”, a explicat Băloi.