Pandemia de gripă, inevitabilă!



Pandemia de gripă, inevitabilă!
Pandemia de gripă, inevitabilă!

Suntem pregătiți împotriva unei pandemii cu un virus gripal foarte puternic? Specialiștii nu își mai pun deja întrebarea „dacă” acest lucru se va întâmpla, ci „când” va avea loc acest eveniment.
Cel puțin patru milioane de francezi vor fi atinși de gripă în acest sezon. De două ori mai mult decât în sezonul trecut. Așa susțin specialiștii de la Sentinelles-Inserm, un organism care, cu ajutorul unei rețele formate din 1.260 de medici, supraveghează epidemiile apărute pe teritoriul Franței.
Previziunile iau în calcul anumite modele climatice planetare și răspândirea virusurilor gripale de tip A. Tocmai pentru a tempera efectele epidemiei din acest sezon, medicii recomandă vaccinarea antigripală.
Sunt vizați mai ales diabeticii, cei cu vârste de peste 65 de ani, bolnavii de insuficiență cardiacă, cei cu tulburări de ritm cardiac, cardiopatii congenitale grave, cei cu insuficiență respiratorie, cei cu afecțiuni neurologice, cei infectați cu HIV, mucoviscidoză, astm, bronhopneumopatii, copiii și adolescenții, personalul sanitar și cei care lucrează în mari aglomerări umane.
Cu toate aceste campanii de informare, numărul celor vaccinați rămâne în general insuficient. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă un procent de 75% de vaccinați din grupele de risc, în special din rândul bătrânilor.
Cel mai mare pericol, susțin medicii de la Institutul Cantacuzino, este reprezentat de combinația dintre gripa sezonieră și gripa aviară. Coabitarea celor două virusuri este periculoasă mai ales în cazul celor aflați în zonele în care s-au semnalat cazuri de gripă aviară. Aceștia riscă să facă o infecție mixtă: gripă sezonieră cu virus uman și gripă cu virus aviar.
Se poate produce o interacțiune între cele două virusuri, din care poate să rezulte un virus care să ia calități de la virusul uman – microorganism care se transmite foarte ușor – și de la virusul aviar, foarte virulent. Virusul aviar nu este adaptat omului, dar în urma coabitării cu virusul aviar se poate adapta și poate izbucni o pandemie (epidemie la nivel planerar).
Epidemia de gripă, așteptată în ianuarie
În România, specialiștii se așteaptă ca epidemia de gripă să apară ca de obicei, în a doua jumătate a lunii ianuarie, în februarie și martie. În ceea ce privește posibilitatea apariției unei pandemii, experții consideră că este inevitabilă și că poate să apară în orice moment, în oricare parte a globului, dar cu mare probabilitate în zonele unde există mari aglomerări de oameni, de păsări, în special în zona Extremului Orient. România este, spun specialiștii, pregătită la fel de bine împotriva unei pandemii ca și celelalte țări, însă niciodată nu se poate spune că ești foarte bine pregătit în astfel de situații, susțin medicii.
Soluții noi de vaccinare
Pentru a face față unei eventuale pandemii, când va fi necesară o vaccinare în masă, specialiștii caută soluții pentru produse care să fie ușor de administrat și rapid de preparat. Cercetătorii britanici testează de câtva timp un vaccin preparat din ADN-ul viral înglobat în microcapsule ce se „împușcă” în piele fără a mai fi nevoie de ac (vezi infografia alăturată).
Astfel s-ar ajunge la economisirea de vaccin (este necesară o cantitate mai mică de substanță), s-ar prepara vaccinul mult mai rapid și s-ar renunța la acele de unică folosință, iar administrarea ar fi mai rapidă. OMS agreează astfel de preparate, însă acestea sunt încă în faza experimentală. Deocamdată trebuie dovedit dacă acestea – chiar în lipsa acului – nu transmit boli de la un individ la altul.
Sursa: www.adevarul.ro


Pandemia de gripă, inevitabilă!
Pandemia de gripă, inevitabilă!
Pandemia de gripă, inevitabilă!
Pandemia de gripă, inevitabilă!


Recomandări

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia