Jucătorul formației Rapid, Daniel Pancu, a declarat că fotbalistul australian Michael Thwaite „se crede superior” și de aceea a afirmat că este tratat ca un sclav în România.
„Nu există așa ceva în România. El a spus-o pentru că se crede superior, ca și americanii în cazul decesului lui Teo Peter. Ar fi bine să i se atragă atenția ca să nu mai facă acest lucru. E în joc imaginea noastră a românilor și acest lucru contează”, a spus Pancu.
Daniel Pancu este însă de părere că reprezentanții clubului FC Național s-au făcut de râs, în cazul în care i-au oprit pașaportul jucătorului australian.