Legislația românească, deși restrictivă, nu interzice adopțiile internaționale, de la intrarea în vigoare a Legii 273/2005 fiind înfiați 54 de copii români de către cetățeni străini, susține secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții (ORA), Bogdan Panait.
Secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții (ORA) a declarat, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, că deși România a fost de multe ori apostrofată pentru faptul că nu redeschide adopția internațională, aceasta nu este restricționată total.
„Vreau să fac câteva precizări, pentru că aici trebuie înțeles foarte bine: noi facem adopții internaționale. În momentul de față, ce înseamnă adopția internațională, înseamnă că unchiul, de exemplu, sau bunicul care stă în Franța și vrea să adopte nepotul de aici, care din diferite motive a intrat sub incidența adopției, poate s-o facă dar este adopție internațională. Se consideră astfel întrucât copilul schimbă statul, cererea este făcută în statul respectiv și atunci sigur că, potrivit Convenției de la Haga, este o adopție internațională. (…) Cetățenii străini pot să adopte copii dacă stau sau fac dovada că au locuit cinci ani pe teritoriul României. Este o altă lege care stabilește criteriile pentru adopția unui copil român de către cetățeni străini (legea cetățeniei – n.r.). Sunt 54 de cazuri din 2005 până în prezent”, a explicat Bogdan Panait.
Pe de altă parte, secretarul de stat admite că România este cam singura țară din această zonă a Europei care nu liberalizează adopțiile internaționale, spre deosebire de alte țări, cum ar fi spre exemplu Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia.
„Iarăși un lucru care trebuie menționat la noi este că s-a făcut, să zic, un mare abuz, pentru că în anii 2000 se făceau circa 1.000 – 1.100 de adopții naționale și 3.200 de adopții internaționale, ceea ce era total aberant. Țările acestea, care fac adopții, fac de ordinul zecilor sau sutelor, deci foarte puține pe an, pentru că există niște etape care, sigur, impun faptul că acei copii trebuiau dați la adopția națională și numai atunci când nu s-a putut să fie dați în adopție internațională”, a precizat șeful ORA.
Secretarul de stat Bogdan Panait mai vorbește, în interviul acordat agenției MEDIAFAX, despre proiectul de modificare a Legii adopției și despre problemele din sistem care duc la un număr de adopții mult prea mic comparativ cu numărul de copii din sistemul de protecție.