Pană: Rolul medicinei școlare – eminamente de prevenție; nu trebuie dublată activitatea doctorilor



Rolul medicinei școlare trebuie să fie unul eminamente de prevenție, iar doctorii din unitățile de învățământ, care văd copiii câteva luni, nu trebuie dublați în activitate de medicii de familie, care îi au în supraveghere tot anul, a declarat, marți, secretarul de stat Adrian Pană.
„Vreau să fie foarte clar: rolul medicinei școlare este eminamente de prevenție, aceasta se aderesează copilului sănătos din unitățile de învățământ. Știu că în 10 la sută din cazuri medicina școlară are și rol curativ. Dar, revin: rolul medicului școlar este esențial în prevenție. Trebuie să discutăm cu Ministerul Educației, ca să nu dublăm activitatea medicului de familie cu a celui școlar”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătății, la dezbaterea publică privind proiectul de modificare a Legii sănătății și cel privind pachetul de servicii de bază.
Adrian Pană a continuat precizând că medicul de familie care are un copil pe listă îl supraveghează continuu tot anul, în timp ce medicul școlar, doar câteva luni pe an.
„Nu discutăm de asistente medicale sau de medici școlari disponibilizați, dar rețeaua trebuie analizată cu Ministerul Educației, pentru ca să nu se suprapună activitatea medicilor de familie cu a celor școlari”, a mai spus, în același context, secretarul de stat.