Proaspăt calificat cu echipa sa în șaisprezecimile Cupei României, Marian Pană a venit mult mai relaxat la conferința de presă, neuitând să precizeze că originile conflictului pe care îl are cu arbitrul Mihai Hârlab durează de mai bine de 6 ani. „Eram antrenor la copii și juniori la Târgoviște pe atunci, iar Hârlab mi-a întocmit un raport în urma căruia am fost suspendat de Federație pentru 4 luni”, a mărturisit antrenorul principal al Cetății.
Tehnicianul sucevean s-a declarat fericit de rezultatul obținut de formația pe care o antrenează, însă nu a uitat să elogieze și prestația grupării botoșănene. „M-au impresionat jucătorii oaspeți, iar dacă vor continua să joace la fel, eu zic că au chiar șanse să promoveze în Liga I la finalul acestui sezon. Noi ne-am dorit foarte mult victoria, ne-am dăruit exemplar și am câștigat din nou printr-o execuție de excepție a lui Celpan. Nu m-am gândit încă la ce adversar mi-aș dori pentru turul următor, însă pentru iubitorii fotbalului din Suceava ar fi extraordinar să picăm cu o echipă bună, poate chiar cu Steaua, pentru că atunci cu siguranță stadionul s-ar umple până la refuz”, a declarat Marian Pană.
La rândul său, Leo Grozavu a precizat că este dezamăgit doar de rezultat, nu și de jocul prestat de formația pe care o antrenează.
„A fost un meci de un bun nivel, cu un ritm bun. Noi nu am fost cu nimic inferiori adversarilor noștri, iar jocul l-a câștigat într-un final echipa mai experimentată”, a adăugat tehnicianul botoșănean.




