Noi putem fi mulțumiți cu ceea ce a izbutit Simona Halep în meciul ei contra Serenei Williams, din sferturile US Open. Dar Simona n-ar trebui să fie, dacă vrea să conteze cu adevărat în lupta pentru titluri majore. Așa cum scriam acum două zile, nu numai că Serena a fost „break-uită” pentru prima oară în acest turneu, ci a pierdut și set. Pe de o parte, e normal, practic a întâlnit cel mai bine clasat cap de serie pe care-l putea întâlni în această fază. Și aici ne încearcă iar regretul pentru că Simona a căzut pe locul 5 după ce a atins semifinale la Cincinnati, dar mai ales pentru tragerea asta ghinionistă. Muguruza s-a evaporat de pe sfertul ei, la fel și Radwanska, dar Simona a nimerit în calea Serenei care a avut tot timpul o atitudine de om cu o misiune. De care, iată, se ține. Simona a reușit s-o clătine, ba chiar a jucat încântător în setul doi, păcat că n-a prelungit momentul și la începutul decisivului. Atunci, pe serva Serenei, a avut două mingi de break legate, dar le-a risipit prea ușor, cu aerul că e oricum devreme, se va mai întâni cu așa ceva. Din păcate, Serena nu i-a mai deschis nicio portiță. Pentru ea urmează acum, îndrăznesc să spun, un meci și mai greu. Ultimul obstacol spre finală este Pliskova, cea despre care scriam deunăzi că etalează un joc îngrijorător de upgradat. Cehoaica a atras atenția încă de la începutul anului, la meciul de Fed Cup împotriva României, când și-a câștigat ambele meciuri de simplu, învingându-le pentru prima oară în carieră pe Simona și Monica. Și iat-o deja într-o semifinală de Grand Slam, bombardierele între ele.
La băieți deja nu mai e posibilă o finală între primii doi favoriți, Nishikori ridicându-și uluitor nivelul în seturile 4 și 5 ale confruntării cu Murray. Japonezul îl va întâlni în semifinală pe Wawrinka, în fața căruia del Potro a ținut steagul sus doar două seturi și jumătate. Delpo a avut parte de un moment cu adevărat emoționant când Stan servea pentru meci: minute întregi a fost ovaționat de suporterii argentinieni, aproape toată arena raliindu-se, ceea ce i-a smuls uriașului câteva lacrimi. Cealaltă semifinală este una cu potențial de surpriză, Djokovic-Monfils, asta dacă nu cumva sârbul e protejat de vreun ritual voodoo care-i pune adversarii pe butuci!