Medicii rezidenți din Rădăuți se vor putea muta în casă nouă până la finele anului, în blocul construit în vecinătatea Spitalului Municipal, prin Agenția Națională a Locuinței (ANL), după ce în urmă cu circa doi ani au fost inaugurate alte patru scări în municipiu, construite prin același program. Dacă blocul dat în folosință la finele lui 2011 are 80 de unități locative, 60 de apartamente și 20 de garsoniere, cel destinat medicilor cuprinde numai apartamente cu două camere. „Blocul ANL pentru medici rezidenți, din incinta Spitalului Municipal Rădăuți, are 24 de unități locative. Mai exact, este vorba despre un bloc cu două scări, cu câte 12 apartamente cu două camere pe fiecare scară. Blocul este destinat medicilor rezidenți din Rădăuți, însă în cazul în care nu vor fi solicitări pentru toate aceste apartamente, vor fi repartizate altor solicitanți cu studii superioare care îndeplinesc cerințele impuse de Agenția Națională a Locuinței. Lucrările au debutat în urmă cu circa doi ani și termenul de predare dintre ANL și firma care a construit blocul a fost respectat. Branșamentul electric a fost deja realizat, iar săptămâna viitoare vor începe lucrările la celelalte branșamente, mai exact pentru apă-canal și termic. Estimez că în jurul datei de 15 noiembrie vom finaliza și aceste lucrări”, a declarat directorul Direcției Tehnice din Primăria municipiului Rădăuți, inginerul Igo Koffler.
Olărean: Locatarii din blocurile ANL au posibilitatea să-și cumpere locuințele după o perioadă de un an
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, spune că finalizarea acestui bloc este benefică pentru întreaga comunitate rădăuțeană și că va fi un argument pentru stabilizarea medicilor în municipiu. „Mă bucur că în scurt timp se vor termina lucrările la blocul ANL, că tinerii medici vor avea posibilitatea să locuiască chiar în vecinătatea unității spitalicești, și sper că va fi un argument care să conteze la stabilirea definitivă a lor în Rădăuți. Vreau să mai menționez că potrivit modificărilor aduse legii, locatarii din blocurile ANL au posibilitatea să-și cumpere locuințele după o perioadă de un an. E important ca tinerii ce dobândesc locuințe ANL să fie persoane cu venit sigur, astfel încât să aibă posibilitatea de a cumpăra apartamentul, pentru că acești bani se vor întoarce la comunitate”, a declarat șeful executivului rădăuțean.
ANL
Până la finele anului, medicii rezidenți din Rădăuți se vor muta în casă nouă
