Până la Dumnezeu, te ajută sfinții

A devenit deja o tradiție ca la mijlocul lunii octombrie, la Iași, alături de trupul cel cu bună mireasmă al Sfintei Parascheva să fie aduse la Catedrala Mitropolitană și moaștele altor sfinți. Pentru mulți, un sfânt este doar un nume din calendar sau pe care-l aud la câte o slujbă. Puțini sunt sfinții despre care se cunosc anumite detalii, din viața sau din învățătura lor. Întâlnirea cu sfintele lor moaște stârnește în noi o sfântă curiozitate. Spre exemplu, câți dintre noi știau ceva despre Sfântul Neofit Zăvorâtul, cel ale cărui sfinte moaște sunt aduse din Cipru anul acesta? Sunt convins că cei mai mulți dintre pelerini nici măcar nu știau că există acest sfânt.
Cine nu cunoaște sfinți, se poate considera un om sărac. Cu fiecare sfânt de care auzim, a cărui viață ne devine pildă și îndemn, cu fiecare rugăciune ridicată spre cei ce pot mijloci pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi, noi suntem mai câștigați, ne îmbogățim sufletul. Și în lume, cu cât ai mai multe cunoștințe, din cât mai multe domenii, cu atât cresc șansele de a-ți rezolva o problemă, de a avea la cine să apelezi – măcar pentru un sfat. Așa este și când cunoști mai mulți sfinți: cu fiecare dintre ei mai deschizi o poartă spre Împărăție, mai inițiezi un canal de comunicare cu Cerul. Asta nu exclude faptul de a fi prieten mai apropiat față de unii, de a avea evlavie mai multă față de unul sau față de altul dintre acești „casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19).
Nu știu cum a apărut în limba română nefericita expresie: „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”, cu sensul că, până să ajungi la cineva mai mare în rang, trebuie să treci de subalternii care au grijă să te „vămuiască”. Ea nu are, cu siguranță, nici un fel de acoperire în plan teologic. E posibil ca punctul de plecare să fie următoarele versete dintr-o epistolă paulină: „Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? (…) Nu știți, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumești?” (I Corinteni 6, 2-3). Aici este însă vorba despre altceva decât despre niște furci caudine pe sub care vom fi nevoiți a trece, dacă vrem să intrăm în Rai.
Sfinții sunt adevărata măsură a omului. Atunci când noi vom invoca, la Judecată, înaintea lui Dumnezeu, diverse motive pentru care nu am lucrat la mântuirea sufletului nostru, îi vom vedea alături pe sfinți, pe aceia care, în condiții mai grele decât ale noastre, au dobândit harul sfințeniei. Dar înfățișarea înaintea sfinților, faptul că ei au un cuvânt care contează la Judecată este și o mare șansă, e un lucru dătător de nădejde. Demonii vor căuta, cu siguranță, să ne tragă în jos, să scoată în evidență toate păcatele noastre, să revendice sufletul nostru, chiar mințind. Sfinții, dimpotrivă, vor mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu, spre a ne ajuta să intrăm în Împărăție.
Nu este exclus ca expresia amintită mai sus să fi avut inițial un alt sens, răstălmăcit în timp. Spre exemplu, când cineva ți-e foarte drag – spre exemplu un bebeluș – spui că îți vine să-l mănânci! Asta arată o dragoste atât de mare pentru cineva, încât îți vine să-l primești cu totul în viața ta. O astfel de dragoste ar trebui să avem și cei care, la Sfânta Liturghie, ne împărtășim cu Sfintele Taine, când mâncăm Trupul Domnului și bem scump Sângele Său.
Am auzit odinioară pe cineva – cred că pe Părintele Cleopa Ilie – că nu poți ține mai multe icoane în chilie (sau în cameră) decât dacă de fiecare dată când intri sau când ieși te închini Mântuitorului, Maicii Domnului și fiecărui sfânt zugrăvit pe ele. Am preferat să împlinesc cuvântul acesta, decât să mai reduc din numărul icoanelor. Așa se face că atunci când intru sau ies din cameră „salut” pe fiecare dintre acești buni prieteni cu o închinăciune și cu rugăciunea: „Sfinte (numele) roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și pentru mine, păcătosul”. În felul acesta, deși eu nu sunt un casnic al lui Dumnezeu, ci mai degrabă fiu risipitor, i-am făcut pe sfinți casnicii mei. Și am așa, o oarecare încredințare că la Judecată, chiar dacă Domnul îmi va spune: „nu te cunosc pe tine” (cf. Matei 25, 12), cel puțin zece dintre sfinții Săi vor interveni imediat, spunând: „Doamne, dar îl cunoaștem noi! Îngăduie-i să stea aici, de dragul nostru!”.
(Pr. Constantin Sturzu, sursa: Doxologia.ro)