Nu-mi dau seama dacă a ține Steaua în brațe este o formă de periere asumată sau poate rodul unei adoptări temporare a gândirii becaliote. Orice rezultat se va înregistra diseară, se va vorbi despre șansele la titlu ale Stelei. După cum, în urma înfrângerii de la Gelsenkirchen, s-au pus în balanță șansele de calificare ale Stelei cu cele ale lui Maccabi. Iar speranța noastră ar fi ca nemții să nu se ducă în Israel cu echipa a doua sau, dacă se duc, alde Marica să nu se lase pe tânjeală. Nimic despre adversara Stelei, AEK Larnaca. Păi ciprioții nu i-au bătut acasă pe evrei doar ca să le mai bage speranțe în perfuzii steliștilor, ci pentru că ei înșiși se pot califica cu exact aceeași condiție pretinsă de noi nemților! Am reușit să n-o băgăm în seamă pe AEK, care are același număr de puncte cu Steaua. N-ar trebui să ținem coada sus doar pentru că ăia sunt ciprioți, căci tot unii de prin insula cu zeița Afro au rezolvat deja primăvara Ligii Campionilor, iar un astfel de succes stârnește de regulă ambiții loco. În fapt, lucrurile stau cam așa: dacă Schalke își respectă firma, Steaua-Larnaca e un fel de baraj, cine cîștigă va culege ghiocei, iar la egal vom avea parte de egalitate în trei, avantaj Maccabi.
S-au tras la sorți și „europenele”, acolo unde trebuia să fim și noi din moment ce Mutu și-a dat nota 8 pentru evoluțiile de la echipa națională! Păcat că a lipsit tocmai la teză, cu Franța, astfel că media i-a ieșit 4, treci la loc, stai jos, ne mai vedem la anul. Cum la turnele finale gazdele beneficiază de statutul de capi de serie, a fost posibil ca Polonia să pice cu Grecia, Rusia și Cehia (pe asta din urmă o decretasem echipă de bătut după prestația de la baraj și sărăcia lotului). În rest, niște perechi pe cinste, Germania-Olanda, Anglia-Franța, Spania-Italia. N-are rost să intrăm de-acum în amănunte, doar să remarcăm prezența a trei tehnicieni italieni, Trapattoni, Capello și Prandelli. Asta ar fi transcrierea după vârstă, vom vedea cât îi vor reordona locurile ocupate la final.





