Conducerea AJF Suceava a avut ieri o întâlnire cu delegații echipelor din campionatul județean în care s-a stabilit planul de bătaie pentru sezonul următor. Astfel, sezonul 2016-2017 va fi deschis cu meciul de Supercupa județeană, în care se vor întrece campioana Șomuz Fălticeni și deținătoarea Cupei României, Șomuzul Preutești.
Liga a IV-a va debuta pe data de 4 septembrie și va activa într-o formulă cu 13 echipe. „Între competitoare se vor afla două nume noi, este vorba de Avântul Volovăț și Stejarul Cajvana, care au primit aprobarea celor prezenți pentru a activa în Liga a IV-a. Nou promovatele Voința Zvoriștea și Forestierul Frumosu au refuzat dreptul de a participa la acest nivel, în vreme ce formațiile Dorna Vatra Dornei și Viitorul Verești au făcut cerere să se înscrie în Liga a V-a”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
Tot pe 4 septembrie se vor juca și meciurile din primul tur din faza județeană a Cupei României, în care vor participa doar formațiile din eșalonul al cincilea. Liga a V-a va începe o săptămână mai târziu, pe 11 septembrie. Deocamdată, pe tabloul competiției se află 27 de echipe. „Ideal ar fi ca în perioada următoare să se mai înscrie trei formații, așa încât întrecerea să se desfășoare într-un sistem alcătuit din trei serii a câte zece echipe. Referitor la regulamentul disciplinar, începând din viitorul sezon am introdus sancțiuni drastice pentru faptele de violență de pe terenurile de fotbal. Astfel, pentru loviri și alte agresiuni, amenzile pleacă de la suma de 2.000 de lei”, a precizat Ciprian Anton.