Ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Bistrița, că sunt regretabile „situațiile disperate” de intrare în greva foamei a unor angajați ai Oltchim, dar că acolo este nevoie de „răbdare” și de „înțelegere”.
Întrebată cum comentează situația Oltchim, Adriana Doina Pană a răspuns că insolvența este măsura care poate salva combinatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Oltchim este în insolvență, măsură propusă de Ministerul Economiei, votată în Consiliul de Administrație și care îl poate salva. Oltchim a acumulat, în ultimii trei ani, niște datorii uriașe. Va exista un împrumut pe care îl va face Oltchim girat de Ministerul Economiei. Dacă nu ar fi fost în insolvență, atunci toți creditorii veneau și luau banii, așa încât împrumutul ar fi fost luat degeaba. Intrând în insolvență, împrumutul este pentru aplicarea strategiei de salvare a Oltchim care va fi privatizat, dar, dacă nu îl faci cât de cât funcțional, măcar la linia de plutire, nu îl poți vinde decât la sume modice”, a declarat ea.
Pană a afirmat că la Oltchim se întâmplă ce s-a întâmplat la Hidroelectrica care „merge la ora actuală pe profit”.
„Ce s-a găsit în interior (la Hidroelectrica – n.r.) este stupefiant, firmele căpușă celor nouă mari mai aveau 500 mai mici. Nu știu realitatea de la Oltchim, cât a fost căpușat, dar la Hidroelectrica s-a dovedit că intrându-se în insolvență și venind cu un plan de relansare a ei este profitabilă. S-a găsit rezolvarea. Nici Oltchim sigur nu va ajunge la faliment. Desigur că se va găsi soluția să ajungă pe linia de plutire în urma insolvenței”, a declarat ea.
Întrebată ce părerea are despre intrarea unor angajați în greva foamei, Pană a spus: „Sunt regretabile situațiile disperate cu greva foamei și ce se întâmplă acolo, dar trebuie un pic de răbdare, de înțelegere și strategia cu care vine firma care se ocupă de insolvența Oltchim să fie pusă în practică cu ajutorul Ministerul Economiei cu acel împrumut. Sunt convinsă că angajații de la Oltchim vor primi acele salarii. Există o foarte mare preocupare din partea ministrului Varujan Vosganian pentru rezolvarea acestei probleme”.
Ea a declarat că problema este acum de competența Ministerului Economiei și nu se impune deplasarea ei la Râmnicu Vâlcea.
Angajații de la Oltchim aflați în greva foamei au renunțat la această formă de protest până luni, după ce, în urma discuțiilor purtate la telefon de conducerea combinatului cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a convenit ca banii pentru lichidarea pe ianuarie să intre vineri.
Combinatul Oltchim se află în insolvență, cererea de declanșare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, și BDO Business Restructuring, parte a rețelei grupului internațional BDO.
Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitația pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni a eșuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câștigător al licitației, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
După acest eșec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.