La sfârșitul sezonului trecut, în chiar ultima etapă din play-off, s-ar fi putut decide titlul în meciul direct dintre principalele două pretendente, CFR Cluj și FCSB. Către acest deznodământ duceau toate calculele, până cu puțin timp înaintea meciului ăstuia. Numai că jocul rezultatelor a făcut catitlul să fi fost deja câștigat de clujeni în etapa precedentă, astfel încât fostul derby „cu titlul pe masă” s-a transformat într-o formalitate bună doar de bifat. Lehamitea generalizată în care s-a jucat acest meci era oarecum justificată. Era însă un meci oficial, meciul de final de campionat. La care normal ar fi fost să se desfășoare și un moment festiv, în onoarea campioanei, chiar dacă trofeul îi fusese deja acordat. Ce a fost cu adevărat bizar a fost absențade pe banca noii/vechii campioane a însuși antrenorului acesteia, numitul Dan Petrescu. Paranteză: prin lumea normală, se mai obișnuiește ca în situații similare jucătorilor (obosiți după sezonul foarte încărcat) să li se dea drumul în vacanță, în locul titularilor jucând rezerve sau juniori. Dar niciodată nu s-a pomenit catocmai antrenorul să absenteze, dacă nu e grav bolnav, accidentat sau în carantină. Aaa, mai e o variantă: dacă nu e un derbedeu needucat, un nesimțit căruia i se rupe într-un mare fel de public, de televiziune, de toți cei pentru care echipa lui joacă de fapt. El și echipa lui, ca să fiu și mai exact. A inventat acest tip de atitudine „domnul” Petrescu (neapărat cu ghilimele!), care cu acest nenorocit prilej a demonstrat și cât îl duce mintea, și în ce hal desconsidera practic pe toată lumea, plus competiția în sine. Năucitor este doar că nu a primit o sancțiune pe deplin meritată. …Iar dacă tot n-a primit, nesimțitul a recidivat, nederanjându-se să vină la festivitatea de după Supercupa României. Mai mult, întrebat de ce n-a venit, a glumit cât îi permite I.Q.-ul lui de 14: „… m-am luat cu vorba la telefon, în vestiar, și până să ies, se terminase!”. Nu-i cu supărare când te ia la mișto unul mai șmecher ca tine, unul cu umor, unul cu bun-simț. Dar când te ia ultimul golan, parcă nu e în regulă. Totuși, până când mai face mișto ăsta de noi?