Fotbal Club Cetatea

Pană: „Am câștigat cu emoții”



La finalul partidei cu Prefab Modelu, antrenorul principal al FC Cetatea, Marian Pană, a recunoscut cu fair-play că echipa sa a obținut cu emoții cele trei puncte.
„Am câștigat cu șansă în față unei echipe foarte bune. Victoria este cu atât mai importantă cu cât a venit într-un moment destul de delicat pentru noi, după două insuccese consecutive în deplasare și a fost obținută în condițiile în care, din diferite motive, nu am putut utiliza mai mulți jucători importanți. Doresc să felicit toată echipa și în mod special pe Bukvic și Guriță, care, deși au intrat în teren incomplet refăcuți, s-au dăruit foarte mult, constituind un exemplu de urmat pentru cei mai tineri. De asemenea nu pot să nu remarc execuția de excepție a lui Homneac de la golul trei”, a declarat tehnicianul sucevean.
Încurajat de această victorie, Marian Pană a declarat că obiectivul imediat al grupării pe care o antrenează este să câștige următoarele două partide, miercuri cu FC Botoșani în Cupa României și la Buftea, sâmbătă, în campionat.



Recomandări