Pân la urmă…?

Sunt deja două săptămâni de la întâmplarea fără precedent (sau, mă rog, la care s-a acționat cum nu s-a mai făcut vreodată) când un arbitru care în mod evident e cu mai puține țigle pe casă decât sunt toți cei din tribune (care cică l-au făcut să oprească meciul, de ce ?) a devenit actor principal într-o piesă oarecare pe care a transformat-o în comedie (pentru o parte din cei implicați) ori în dramă, care poate deveni tragedie, pentru o consistență majoritate. Privind nedumerit la ceea ce vedeam atunci, live, la televizor, și neînțelegând de unde până unde are arbitrul în atribuțiile sale și trasul cu urechea la ce zice omul prin tribună, mă gândeam că în tot balamucul se va găsi un oficial care să-l trimită pe fluieraș să fluiere și pe fotbaliști să joace, măcar în ideea că niște oameni prin tribunele alea (inclusiv presupușii infractori!) au plătit ceva pentru bilete, iar organizarea meciului, cu costurile pentru nocturnă și chiria pentru gazon, cu tot cu diurna deșteptului cu fluier, înseamnă niște bani cu care practic fluierașul s-a șters undeva, dintr-un simplu fluier. Eram curios să aud verdictul comisiei (sau comisiilor) care urma să dea verdictul. Data fixată era 1 februarie, dar tare mă furnicase să spun că se va amâna… că doar suntem în România. Apoi, după amânarea până pe 8, am fost absolut sigur că iar se amână. S-a amânat, desigur. Aveți vreo explicație de bun-simț? Ce nu pricep ăia care nu mai terminau cu elogiile la adresa fluierașului, pe care-l făceau deștept, curajos, implicat și alte d-astea? N-o fi făcut bine, totuși? Atunci puneți-l pe arbitru să plătească toate daunele provocate și dați rejucare. O fi așa de greu? Pân’ la urmă, arbitrul a fost erou sau doar berbec?