Pământul este principalul mijloc de producție al României și este un bun național care nu trebuie înstrăinat, a declarat marți într-o conferință președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, care cere revizuirea legislației astfel încât terenul să rămână în continuare proprietate exclusivă a românilor.
Străinii nu pot cumpăra terenuri agricole în România până la sfârșitul anului 2013, când expiră interdicția inclusă în tratatul de aderare la UE. Cetățenii străini pot achiziționa terenuri doar prin intermediul firmelor înregistrate în România.
„Dacă s-au făcut greșeli în timpul negocierilor privind aderarea trebuie reparate imediat. Altfel vom ajunge să călcăm pe pământ străin în propria țară. Se impune așadar inițierea unui set de acte normative care să stopeze vânzarea terenurilor agricole către străini și să protejeze fermierii români în așa fel încât capitalul românesc să fie sprijinit cu prioritate”, a spus reprezentantul Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
El a adăugat că o eventuală concurență pe o piață funciară deschisă îi va dezavantaja în mod cert pe fermierii români.
Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a declarat vineri, la doar două zile după ce spunea că nu sunt șanse de blocare după 2013 a vânzării terenurilor către străini, că pământul trebuie să rămână în mâna românilor și că MADR încearcă să modifice tratatul de aderare la UE.