Palmaresul? La Dinamo!



Cred că nici în cel mai frumos și mai avântat vis de câine roșu nu se puteau potrivi mai bine cele două momente care au marcat profund ziua de alaltăieri: victoria la un scor aproape neverosimil în meciul cu eterna rivală, precedată de hotărârea judecătorească prin care Steaua nu mai este Steaua. Bun, și atunci pe cine a bătut Dinamo cu 4 – 1? Cică pe Fotbal Club Sportiv Becali, după cum declară însuși titularul instituției că se va numi aceasta, în cazul în care sentința Curții de Apel va fi confirmată și de instanța supremă. Până aici, am înțeles. Ceea ce nu pot pricepe este chestia cu palmaresul, iar în acest context mă simt obligat să vulgarizez cumva povestea, poate așa vor pricepe și împărțitorii dreptății dâmbovițene. Așadar, prin adolescența mea, acum vreo mie de ani, golanii ceva mai răsăriți, când apăreau cu câte vreo penală, la fireasca întrebare: „Ba, la ce ți-a trebuit aia?”, răspundeau aproape automat: „Pentru palmares!”. Conform hotărârii numitei Curți de Apel, palmaresul fostei Steaua, acum FCSB, ar urma să treacă la viitoarea Steaua, actualmente Nimic. Punând la un loc cele două elemente, și revenind la ștoarfele noastre din adolescență, dialogul de mai înainte s-ar putea oarecum modifica prin completare, cel care punea întrebarea continuându-l astfel: „Ba nu, băi fraiere! Nu tu ai ’rezolvat-o’ pe Mimi, ci eu! Uite colea, am hotărâre. E la mine-n palmares, nu la tine!”. De foarte multe ori am făcut mișto de Becali. De data asta însă parcă nu-mi prea vine, mai ales după ce l-am ascultat grohăind alaltăseară, la televizor, pe un neisprăvit care cică e juristul Armetii și al boroilor de pe-acolo. Și care explica chestia cu palmaresul. Încă mai ciudată este atitudinea foștilor „eroi” ai Stelei, precum Tudorel Stoica ori Lăcătuș, care au pus botul la gogoriță cu „noua” echipă Steaua, aia care nu există încă, dar care după mintea lor și a Armeții are în palmares Cupa Campionilor. Și pe Mimi, presupun!



Recomandări