Palestinienii au început deja să redenumească așezările din Fâșia Gaza care au fost ocupate timp de 38 de ani de către israelieni, transmite AFP.
Astfel, Neve Dekalim va deveni „Arafat City”, iar Morag s-ar putea numi „Pământul victoriei”.
„Într-un fel, președintele nostru este încă printre noi și botezarea unui teritoriu recuperat din Gaza este cel mai mic lucru pe care îl putem face în onoarea sa”, explică Tahani Abdelrahman, un locuitor din Rafah, la frontiera dintre Fâșia Gaza și Egipt.
Mai realist, guvernatorul din Rafah, Majeed Agha, crede că teritoriile recuperate ar trebui botezate după țările care vor ajuta la reabilitarea lor financiară. „Dacă regele Abdallah al Iordaniei ne ajută să construim un oraș, este firesc ca acesta să-i poarte numele”, explică el. Astfel, la Rafah, locuitorii sunt deciși să boteze fosta colonie Morag „Șeic halifa ben Zayed Al Nahyan”, după președintele Emiratelor Arabe Unite, care intenționează să doneze 100 de milioane de dolari pentru reconstruirea unui oraș de 30.000 de locuitori palestinieni pe ruinele implantației israeliene.
Sâmbătă, președintele Autorității Palestiniene Mahmud Abbas a anunțat că acolo unde se afla Morag, în sudul Fâșiei Gaza, vor fi construite trei mii de case, iar în locul coloniei Netzarim, a cărei evacuare se va încheia luni, va fi ridicat un complex portuar.
„Pentru că suntem o democrație, ar trebui să întrebăm cetățenii, să organizăm referendumuri pentru a alege numele așezărilor. Dacă ar fi după mine, Morag ar trebui să se numească Orașul Speranței”, mărturisește guvernatorul Agha, care este nerăbdător să se plimbe prin teritoriile care au fost interzise poporului său timp de aproape 40 de ani.
Alții, mai radicali, se gândesc la alte soluții, dorind să boteze colonii precum Netzarim sau Kfar Darom „Șeic Yassin”, după liderul spiritual al mișcării Hamas asasinat de armata israeliană în martie 2004. „Nu ne fac o favoare. Nu facem decât să primim înapoi un pământ care era al nostru și acesta este mesajul pe care trebuie să-l transmită liderii noștri israelienilor”, spune un palestinian.
Pe lângă botezarea așezărilor, palestinienii au proiecte urgente precum crearea de centre medicale, reconstruirea aeroportului de la Gaza și construirea de hoteluri.
