Competiție

Palatul Copiilor – pe primul loc la Concursul Național de Folclor Muzical – Coregrafic



Grupul de fete al nou înființatei secții de etnografie și folclor a Palatului Copiilor Suceava, coordonat de profesorul Ioan Ilișescu, a obținut locul I la etapa județeană a Concursului Național de Folclor Muzical – Coregrafic, care a avut loc sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Această poziție permite grupului folcloric format din 23 de eleve – viitoare învățătoare – de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, să participe la orice festival și concurs folcloric de talie națională și internațională. La concursul de sâmbătă au participat orchestre de muzică populară, fanfare, tarafuri, grupuri vocale, grupuri instrumentale, grupuri vocal – instrumentale, formații de jocuri populare, ansambluri folclorice, ansambluri de cântece și dansuri, soliști vocali și instrumentiști din municipiul Suceava și localitățile limitrofe. „Scopul acestui concurs este promovarea valorilor folclorului muzical – coregrafic în rândul copiilor pentru a asigura continuitatea tradițiilor populare la nivel local și național. Elevelor de la Colegiul Pedagogic, care acum fac parte din grupul folcloric al Palatului Copiilor, le predau mai întâi metodica învățării dansurilor și tradițiilor populare românești, pentru că ele, ca viitoare învățătoare, trebuie să cunoască cum pot să formeze, la rândul lor, formații folclorice de copii acolo unde vor lucra ca dascăli”, ne-a spus profesorul Ilișescu. Inedită la acest grup folcloric este și recuzita. Costumele populare autentice pe care le poartă fetele în spectacole le aparțin lor, fiind moștenite de la bunici, părinți, rude, fără ca cineva să fi intervenit cu o noutate în aspectul lor tradițional. Președintele comisiei de jurizare a acestui concurs a fost profesorul Eugen Iov. O prestație foarte bună la această etapă a concursului au avut-o și micii artiști de la Școala cu clasele I –VIII Bosanci, cu o suită de dansuri populare, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” – ansamblu folcloric, Școala cu clasele I –VIII „Dimitrie Păcurariu” Șcheia – orchestră de muzică populară, Școala Nr. 1 Suceava. Manifestarea culturală a fost organizată de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava – Palatul Copiilor.



Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț
Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț