Fotbal de divizia A la Suceava

Pâinea „Mopan” și circul FC Vaslui



„Mopan”-ul lui Adrian Porumboiu dă pâine la tot poporul sucevean. Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a dat asigurări la tot poporul de pe cuprinsul întregii țări că echipa sa își va apăra corect șansele în meciul cu Gigi Becali și că prietenul lui Traian Băsescu și al Patriarhiei Române va avea viață grea. Până la urmă a fost circul de pe lume. Circul a fost asigurat de câțiva fotbaliști care, de slabi, de bătuți în cap și/sau de corupți, au evoluat penibil și de Mircea Rednic, care nu-i un antrenor capabil că construiască o echipă solidă și nici să-și mobilizeze jucătorii în momentele importante. Adversarii lui Dinamo trebuie să se bucure acum pentru că, avându-l antrenor pe Mircea Rednic, echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare nu va conta în lupta pentru titlu și doar ajutată de arbitri și cu mult noroc ar putea ajunge în Cupa UEFA-Intertoto.
Evident că între loturile echipelor care au jucat la Vaslui în ultima etapă de campionat este o diferență mare de valoare, o diferență însă mai mică decât cea dintre formația care a luat-o cu 4-0 acasă și cea care, în urmă cu câteva săptămâni în urmă, a bătut-o pe Dinamo acasă.
Nu Steaua a câștigat campionatul de fotbal, ci Gigi Becali, individul care a pus presiune pe tot fotbalul românesc și a alergat pe la toate echipele cu punga de-un leu plină cu dolari ca să câștige un campionat de doi lei și 50 de bani. În ultimele etape, patronul care în tinerețe și-a odihnit mintea, iar acum o pune prea mult la lucru, de aceasta mai are un pic și crapă, a întâlnit în campionate numai echipe care aveau chef de odihnă și nu de luptă.
Gigi Becali, cel mai nociv personaj public din România la ora actuală, a sucit mințile multor români cu donațiile sale făcute din rațiuni pur electorale și cu gargara sa ieftină. Pentru mulți tineri din țara lui Traian Băsescu, a Patriarhiei și a lui Gigi Becali, președintele Partidului Noua Generație este un model pentru că-i tare în clanță, se îmbracă trendy și are bani. Are atât de mulți bani încât, pentru a părea mai mare decât este, nu și-a luat papuci bucuria piticului din ăia de care-i trebuie și președintelui PD, Emil Boc, ci și-a cumpărat o limuzină „Maybach” pe care se urcă de câte ori își aduce aminte că el e Mihai Viteazu. Din cauza lui Gigi Becali jumătate din stadioanele de la Petroșani și Vaslui erau ocupate de colegi de țară care țineau cu Steaua.
În Vaslui, orașul în care nu se întâmplă nimic, Adrian Porumboiu a făcut o echipă de fotbal ca să aibă și cetățenii de acolo o bucurie. Iar cetățenii din Vaslui, băieți ai naibii de fini, ori nu și-au încurajat echipa în meciul cu Gigi Becali ori au ținut pe față cu Gigi Becali. După meciul FC Vaslui – Gigi Becali, imaginea domnului Porumboiu are de suferit, iar orgoliul acestuia a fost puternic rănit.
Sunt convins că dacă echipa lui Adrian Porumboiu s-ar fi chemat Cetatea Suceava, patronul „Mopan”-ului n-ar fi pățit așa o rușine pentru că publicul n-ar fi stat ca bleaga și nici n-ar fi venit la stadion îmbrăcat în roș-albastru. De aceea, îi propun domnului Porumboiu să mute echipa de fotbal la Suceava, oferindu-ne astfel un pachet complet de servicii: pâine și circ.
P.S. Probabil că Steaua este cea mai bună echipă din România. Păcat că are așa un patron care, prin comportamentul său, nu face altceva decât să-i strice pe jucători.



Recomandări

MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)

MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)
MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”
„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”