Păguboșii



Ca de fiecare dată, și alaltăieri am sperat, probabil ca mai tot românul, în minunea care să o ducă pe Astra Giurgiu în turul următor, acela al optimilor de finală din Europa League. Iar asta, în pofida oricărei logici, întrucât e de la sine înțeles că o echipă care abia ciupește întâmplător un egal la 2 în meciul de acasă nu are mai deloc șanse în returul în care e obligată să câștige, speranța unui scor de 3 egal fiind mai degrabă de domeniul psihiatriei. Pentru ca visata calificare să se și înfăptuiască, evident că era obligatoriu să atace și iar să atace. În plus, ploaia și terenul greu impuneau șutul de la distanță, știut fiind că în asemenea condiții portarul mai alunecă, se mai poate împotmoli, bașca priză dificilă la minge, asta din urmă fiind evidentă la cornerul ăla la care mingea i-a zburat portarului belgian ca o prigorie, printre mănuși. În loc de toate astea, am văzut o Astra frecând mingea de parcă voia neapărat un 0-0, visul de aur al omenirii fotbalistice românești. Drept urmare, Astra își poate vedea liniștită de pașii următori către insolvență/faliment (doar n-o să-mi spuneți acum că Ioan Niculae o fi mai prost ca ăla de la Urziceni și că după ce-i intră banii de la UEFA n-o să finalizeze operațiunea!), Șumudică de transferul în lumea largă, iar Daniel Nicolae de pensionarea pe care i-o dorim lipsită de griji. Ăștia nu sunt însă nici singurii, nici cei mai păguboși dintre românii intrați alaltăieri în luptă. Nu știu ce-o fi în sufletul lui Mircea Lucescu, după ce Zenit a recuperat cele 2 goluri din tur, iar după 90 de minute avea 3-0, scor la care nu mă îndoiesc că în tribune se făceau planuri de uscat stocurile de vodcă. Dacă există o parte bună în întâmplarea asta, atunci e că printre fericiții beneficiari ai acesteia se numără și numiții Chipciu și Stanciu. Numai că ei au fost scoși de slabi în repriza a doua, așa că îi trecem tot la păguboși. În sfârșit, cazul Tătărușanu/Fiorentina: au câștigat cu 1-0 în tur, în deplasare, iar acasă, spre finalul primei reprize, aveau deja 2-0. Cum naiba de au primit fix 4, cât să piardă calificarea? Păi, nu era tot un păgubos în poartă?



Recomandări

Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”

Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”
Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”