Păguboasă inerție!

Zilele astea a apărut un panou mare cât un tramvai, amplasat în dreptul intrării principale a Universității ieșene, pe care scrie cu litere de șapte șchioape „Universitatea Al Ioan Cuza, 1860, prima universitate din țară”. Ca să se știe! Dacă, în urbea moldavă, ai susține că soarele se-nvârte în jurul pământului și nu invers, probabil că ieșenii te-ar trata cu democratică îngăduință – „dom’le, e dreptul lui la opinie”. De-ai îndrăzni, însă, să afirmi că Universitatea n-a luat ființă în 1860, te-ar considera dus cu pluta! Nimic nu-i mai intangibil și mai solid înrădăcinat în mentalul nației decât asocierea reformatorului Cuza cu fondarea primei Universități românești. Ei bine, cum se va vedea, anul 1860 este de două ori contestabil. Am mai scris pe această temă, dar mă incită să revin, cu un plus de argumentație, imensul panou (publicitar?) și, mai ales, inerția flască și lenevoasă cu care se respinge de plano orice discuție pe această temă, chiar dacă Iașul, ignorându-și propriile priorități, ajunge astfel din fruntea cronologiei zidirilor universitare naționale, în coada ei! Oficial (a se vedea site-ul instituției ardelene) se susține că Universitatea din Cluj-Napoca a luat ființă în 1581, Universitatea din Budapesta, în 1635. Iar Universitatea din Iași… la 1860. Nu pare cel puțin ciudată întârzierea de aproape 300 de ani (!!) ce desparte nașterea învățământului superior din Iași față de cel clujean? Ei bine, e-o întârziere… inexistentă, ce provine din maniere diferite de a citi și interpreta propria istorie. Dimpotrivă chiar: Iașul devansează Clujul cu vreo 18 ani! Nu spun că ieșenii ar trebui să procedeze numaidecât precum clujenii, legând înființarea Universității de funcționarea unui Colegiu iezuit în sec. XVI, dar, dac-ar fi s-o facă, au temeiuri la fel de solide: un Colegiu similar, tot cu profesori iezuiți, ctitorit de Despot Vodă Eraclid se înființase la Cotnari încă din 1563. Este, într-adevăr, o practică europeană să se ia ca dată de naștere a universităților întâia atestare a unui colegiu căruia i se atribuie statutul de înaintaș. Și Sorbona procedează astfel. Universitatea din Padova se declară urmașa unei simple școli de administrație, iar Universitatea din Stockholm ar fi fost, mai întâi, Colegiu, asemenea celei din insulele Baleare, multor din Scandinavia ș.a.m.d. S-ar putea obiecta că respectivul colegiu moldav a funcționat, cu întreruperi, la Cotnari și nu la Iași. Dar Universitatea „Eőtvős Loránd” din Budapesta se consideră înființată nu în alt oraș, ci chiar în altă țară (1635, la Trnava, în Slovacia), iar întreruperile din varii motive erau frecvente pretutindeni în epocă: Sorbona, de pildă, n-a funcționat un întreg veac, între 1793 și 1896. După așezământul de la Cotnari au mai funcționat, în Moldova, Colegiul de la Trei Ierarhi (1640), apoi Academia Domnească, ale cărei baze au fost puse în 1707, ca să nu mai vorbim despre Academia Mihăileană (1834). Ei bine, dacă Universitatea ieșeană refuză să-și coboare originile până la 1563, culmea, în pofida tuturor evidențelor, nu-și revendică nașterea nici la 1834, anul înființării Academiei Mihăilene. După cum scriu gazetele ieșene din 1860, la acea dată „Universitatea s-a mutat în noul sediu”, cu – atenție! – aceiași studenți și aceiași profesori de la Academia Mihăileană. Cuza a reorganizat învățământul românesc, e prea mult spus că a înființat Universitatea ieșeană, doar a legitimat-o printr-un Decret Domnesc. Universitatea din Stockholm, datând din1878, a primit un astfel de Decret abia în 1960, iar cea din Budapesta, în 1950 – ceea ce nu înseamnă nicidecum că aceștia ar fi anii fondării. Cine mai știe că, între 1933 și 1942, Universitatea ieșeană s-a numit, firesc, „Mihăileană”? La adevăratul Centenar, deschizând anul universitar ieșean 1934, Carol II a dat citire unui Decretul Regal ce recunoștea faptul că Universitatea este urmașa Academiei Mihăilene și se cuvine să-i poarte numele. După care, în 1960, alt Centenar, de astă dată, pe stil… nou, cu altă dată a nașterii! S-ar putea spune că 26 de ani nu înseamnă mai nimic pe scara timpului și că revenirea la 1834 ca an al înființării ar putea afecta meritele lui Cuza-reformatorul. Fals! Istoria este istorie și dacă românii au temei să-și marcheze mai devreme prezența în postata culturii europene, trebuie s-o facă. Situația Conservatorului ieșean este și mai bizară, absurdă chiar: și-a luat ca dată a nașterii, probabil… dintr-o camaraderie universitară subalternă, tot anul 1860. Când, de drept și de fapt, Conservatorul (chiar astfel denumit) s-a înființat în 1836, a dat câteva promoții cu spectacole publice ale absolvenților și, dacă a avut și perioade de întrerupere (ceea ce s-a întâmplat și la case mai mari) nu înseamnă că nu s-a născut… la 1836. Din comoditate și din inerție, poate și dintr-o anume timiditate moldavă, continuăm să celebrăm aniversări la date care nici nu-s reale și… nici că ne-ar avantaja cât de cât!