Pagubele produse de inundații sunt de aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat președintele Șoldan

Valoarea estimată a pagubelor provocate de viiturile care au lovit județul Suceava în ultimele zile este de aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, joi seara, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Suma nu include încă necesarul pentru refacerea rețelelor de apă și canalizare din Ostra, Frasin și Stulpicani.

Suma este imensă, a subliniat Șoldan, evidențiind că Guvernul României trebuie să fie alături de județul Suceava, de miile de oameni afectați.

„Avem nevoie de sprijin concret, de fondurile necesare pentru a-i ajuta pe oameni să-și reconstruiască casele luate de ape și pentru a reface infrastructura distrusă. Pentru a ajuta comunitățile să revină la normal. Nu cerem privilegii, ci solidaritate și responsabilitate în fața unei asemenea situații de criză.

Până atunci, nu stăm cu mâna întinsă”, a arătat șeful administrației județene.

Acesta a spus că în toate zonele calamitate se lucrează fără oprire, de dimineață până seara târziu, pentru a repara ce a distrus natura dezlănțuită în doar câteva clipe.

„Sunt mii de oameni implicați, de la autorități la voluntari, și le mulțumesc tuturor din suflet. E impresionant câtă unitate am văzut în aceste zile”, a mărturisit președintele Șoldan.

El a apreciat prezența, joi, la Broșteni, a ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, „primul membru al Guvernului care a venit aici, să vadă cu ochii săi realitatea din teren”.

„Între imaginile de duminică noapte, respectiv luni, și cele de azi e o mare diferență, datorită mobilizării exemplare a forțelor de intervenție și impresionantei solidarități a oamenilor din județ, dar și din întreaga Românie. Am văzut bătrâni, adulți în toată puterea, femei, copii, cu lacrimi în ochi, iar mărturiile lor te cutremură. Ce-au trăit acești oameni nu poate fi uitat ușor”, a spus Șoldan.

Consiliul Județean a alocat, joi, prima tranșă de 4 milioane de lei din fondul de rezervă al județului pentru localitățile cel mai grav afectate: Broșteni, Ostra și Stulpicani, și vor urma și alte alocări.

„Esențial este ca toți cei afectați să știe că nu sunt singuri. Condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere celor care, în doar câteva ore, au pierdut tot ce-au agonisit într-o viață. Vom reconstrui ce s-a distrus, vă asigur, și vom lua măsuri pentru a preveni, pe cât posibil, astfel de tragedii în viitor”, este promisiunea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Recomandări

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară

De Ziua Pompierilor, Prefectura Suceava a transmis „un gând deosebit” cadrelor ISU care au fost alături de sucevenii din localitățile calamitate

Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații

Șoldan s-a reîntors pe șantierul solidarității din Broșteni. „Ce se întâmplă în acest oraș nu ține de politică, partide sau confesiuni, ci de oamenii care pun umărul pentru a-i ajuta pe sinistrați”