Pagubele produse de inundații la drumurile județene depășesc suma de 76 miliarde de lei



Ploile și inundațiile din județul Suceava au provocat pagube de peste 76 miliarde de euro, suma fiind stabilită doar pentru drumurile județene avariate. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, care a afirmat că suma reprezintă doar o evaluare preliminară a pagubelor. Potrivit unei situații statistice peste 100 kilometri de drumuri aflate în administrarea Consiliului Județean Suceava au fost afectate de ultimele inundații din județ. Cele mai mari pagube au fost înregistrate pe DJ 175 B, în comuna Pojorîta, drumul fiind rupt în patru locuri pe o distanță de 5 kilometri; în comunele Volovăț și Burla, unde DJ 209 K și DJ 179 au fost distruse pe o porțiune de 6 kilometri; pe DJ 208S la Probota, unde drumul a fost inundat pe o distanță de 2 kilometri. Potrivit situației prezentate de Băișanu, DJ 175 a fost blocat în dreptul localității Fundu Moldovei pe o porțiune de 2 kilometri, aceeași situație întîlnindu-se și pe DJ 209 G Brodina Ulma, unde drumul a fost blocat cu stînci și bolovani. Președintele Consiliului Județean Suceava a mai precizat că suma de 76 miliarde de lei se vor mai adăuga și valoarea pagubelor produse prin avarierea a 21 de poduri și podețe. Mîrza a spus că cele mai mari pagube s-au produs la unele poduri și podețe din localitățile Broșteni, Păltinoasa, Dolhasca, Liteni, Udești, Cornu Luncii, Slatina, Sadău și Ulma. Pe de altă parte, Gavril Mîrza a ținut să precizeze că unul dintre cele mai mari pericole în momentul de față îl reprezintă un versant din localitatea Sadău, care se poate prăbuși oricînd. „Este vorba aici de un versant de lîngă drumul spre Sadău, care dacă s-ar prăbuși există pericolul blocării rîului din apropiere. Tot acolo există și o conductă de la o microhidrocentrală și dacă nu se intervine pentru consolidarea versantului, pagubele ar fi inimaginabile cu costuri foarte mari”, a mai spus Gavril Mîrza.