Pagubele produse de calamități în județul Suceava au fost de peste 900.000 de euro



Pagubele produse de calamități în județul Suceava în cursul acestui an se ridică la peste 900.000 de euro. Potrivit prefectului de Suceava, Sorin Popescu, bilanțul cu privire la valoarea pagubelor produse de la începutul acestui an la locuințe, infrastructură și alte obiective socio-economice a fost prezentat în ședința de marți a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Valoarea pagubelor stabilite de comisiile de evaluare au fost de 3,8 milioane de lei. Sorin Popescu a arătat că cele mai mari pagube înregistrate în primul semestru al acestui an au fost în localitățile Hânțești, Arbore, Milișăuți, Horodnic de Sus, Suceava, Poiana Stampei, Grănicești, Moldovița, Vama, Iacobeni, Ciocănești, Vatra Dornei și Fălticeni.
Pe de altă parte, trebuie spus că tot în cadrul ședinței de marți a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost actualizat și aprobat Planul județean de apărare în situația producerii de seisme și alunecări de teren pe teritoriul județului Suceava. Sorin Popescu a arătat că documentul adoptat stabilește atribuții pentru fiecare instituție care are competențe în astfel de situații.
Nu în ultimul rând, Sorin Popescu a declarat că, în urma accidentului nuclear înregistrat la Centralade la Fukushima, din Japonia, a solicitat monitorizarea nivelului radiațiilor din atmosferă și întocmirea de rapoarte săptămânale. Prefectul a precizat că rezultatele obținute în urma măsurătorilor s-au încadrat în parametrii normali.