Pagubele produse de viitura care a lovit comuna Arbore la finele săptămânii trecute sînt cifrate la 84,22 miliarde de lei vechi. Așa arată evaluarea făcută de către o comisie numită prin ordinul prefectului Orest Onofrei, comisie din care au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Consiliului Județean, Sistemului de Gospodărire a Apelor și Inspecției în Construcții. În comuna Arbore au fost afectate 166 de gospodării, 27 de locuințe și 34 de anexe gospodărești au fost distruse, alte 24 de case și 17 anexe fiind avariate. Au fost afectate, de asemenea, 31 de poduri și podețe, 32 de kilometri de drumuri județene și comunale, patru obiective socio-economice, 700 de hectare de teren agricol, 1,5 kilometri de drum național, iar 600 de fântâni au fost colmatate. La acestea se adaugă și 270 de animale moarte. Pagubele în celelalte 27 de localități afectate de ploi au fost evaluate la 244 de miliarde de lei vechi. Au fost afectate 45,46 de kilometri de drumuri județene, 99,4 kilometri de drumuri comunale, 3,6 kilometri de drumuri naționale, 12,2 kilometri de drumuri forestiere, 66 de poduri și podețe și 6.120 de metri liniari de apărări de maluri.





