La Văratec

Pagube mari într-o gospodărie, din cauza unui scurtcircuit electric

Un scurtcircuit electric, provocat de un conductor electric defect, a declanșat un puternic incendiu într-o gospodărie, flăcările extinzându-se cu rapiditate și lăsând pagube semnificative în urmă. Focul a izbucnit vinerea trecută, în jurul orei 15.30, la locuința lui Ovidiu Petrică H., din Văratec – Salcea.
Echipajul de pompieri de la Detașamentul Suceava, ajutat de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Salcea, a intervenit la fața locului cu trei autospeciale, la sosirea acestora focul fiind deja extins la acoperișul casei și la două magazii, cu pericol de propagare la o gospodărie învecinată.
Focul a fost stins în două ore, intervenția pompierilor reducând mult pagubele.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cele două magazii, circa 10 mc lemn de foc, 500 kg furaje, un scuter, patru anvelope, o mașină de spălat și mobilier, de asemenea degradându-se un autoturism marca VW Golf, pagubele depășind 10.000 de lei.
Pompierii estimează că valoarea bunurilor salvate (cea mai mare parte a locuinței afectate și gospodăria învecinată) depășește de aproximativ zece ori valoarea pagubelor.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți