La Vicovu de Sus

Pagube foarte mari în urma unui incendiu care ar fi fost provocat de rozătoare

Incendiul de la Vicovu de Sus
Incendiul de la Vicovu de Sus

Un incendiu izbucnit în jurul orei 3.00 din noapte, la Vicovu de Sus, a lăsat pagube foarte mari în urmă. Pompierii au intervenit cu nu mai puțin de 6 autospeciale cu apă.
Tot dezastrul ar fi plecat de la un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat de acțiunea unor rozătoare, au transmis pompierii militari.
Alarma s-a dat luni, la ora 3.12 din noapte. Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) Vicovu de Sus, Bilca și Straja, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două anexe gospodărești, dar și acoperișul unei locuințe, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.
Pompierii s-au luptat cu flăcările până la ora 6.00 dimineața.
Pagubele sunt foarte mari, iar o primă evaluare a arătat că au ars depozitul de furaje, bucătăria de vară și acoperișul casei, pe o suprafață totală de aproximativ 130 de metri pătrați. A mai ars fațada locuinței pe o laterală și s-au degradat pereții casei și ai bucătăriei de vară.
Ancheta pompierilor a arătat că incendiul a izbucnit din depozitul de furaje, fiind identificat și locul în care s-a produs scurtcircuitul, la un cablu în mare parte ros.
Pompierii transmit că au salvat restul casei și gospodăriile învecinate.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure