Comunicare

Pagina de internet a Consiliului Județean Suceava pentru relația cu diaspora a devenit operațională

Pagina oficială de internet a Consiliului Județean dedicată relației cu sucevenii din diaspora a devenit operațională. Pagina de internet destinată în special sucevenilor plecați la muncă în străinătate poate fi accesată la adresa www.cjsuceava.ro/index.php/ro/relatia-cu-diaspora și conține atât informații utile pentru aceștia, cât și o scrisoare pentru sucevenii din Diaspora din partea președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și fotografii de la evenimentele organizate pe parcursul Lunii Diasporei. Pe aceeași pagină, sucevenii și nu numai pot să afle principalele acțiuni culturale care sunt organizate în județ, adresele de internet ale principalelor instituții, precum și datele de contact ale primăriilor din județ.
O secțiune importantă este cea dedicată prezentării exemplelor de succes ale unor investiții din județul Suceava realizate din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Printre aceste proiecte este amintit unul pentru „înființare fermă modernă de animale”, implementat de un tânăr din comuna Vicovu de Sus, valoarea acestuia fiind de 40.000 de euro. Printre proiectele de succes prezentate de administrația județeană se mai numără unul pentru modernizarea unei ferme de vaci de carne din comuna Mălini, cu o valoare de circa 440.000 de euro, dar și un alt proiect în valoare de peste 266.000 de euro realizat în comuna Putna pentru construirea unei pensiuni agroturistice cu piscină și anexe. Pentru a-i încuraja pe sucevenii plecați la muncă în străinătate să se întoarcă acasă pentru a investi, momentan mai sunt prezentate investiții de succes realizate din fonduri europene pentru achiziția de utilaje și echipamente pentru servicii de mecanizare și dezvoltare a activităților meșteșugărești în spațiul rural.
Tot pe pagina de internet dedicată sucevenilor din diaspora mai este prezentat un calendar al finanțărilor care pot fi accesate pentru investiții, dar și exemple de măsuri prin care se pot accesa fonduri europene pentru dezvoltare rurală. Pe aceeași pagină, sucevenii plecați la muncă în străinătate au la dispoziție și o rubrică de opinii și sugestii, dar și o legătură pentru pagina de Facebook a Consiliului Județean pentru relația cu Diaspora.

Recomandări

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România