Pagina de carte: Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu: Lumea dreptului și împărțirea dreptății de-a lungul timpului la Câmpulung Moldovenesc

Fostul ocol domnesc al Câmpulungului Moldovenesc, o adevărată „republică” în vremurile vechi, continuator, până după anul 1800, al enigmaticei civilizații pelasge, prin datină, prin drept și prin modul de viață sau, cum ar spune, sintetizând, Lucian Blaga, prin continuitate a aceluiași „câmp stilistic”, beneficiază, datorită lui T. V. Stefanelli, Teodor Balan și Ionel Dârdală, de un patrimoniu de memorie greu de aflat prin alte locuri prin țară, „gestionat”, cu înduioșătoare responsabilitate, și de câmpulungenii de astăzi, inclusiv de soții Vasile și Otilia Sfarghiu, autori, printre alte „depozite de memorie”, ai unei interesante lucrări, mai ales din perspectiva Bucovinei istorice, „Lumea dreptului și împărțirea dreptății de-a lungul timpului la Câmpulung Moldovenesc”.
Cartea nu-și propune să descifreze miracolul continuității „legilor belasgine” (încredințate de Hestia lui Zalmoxis), prin dreptul valah („valaschim”), până aproape de zilele noastre, deși pasaje întregi din „Iliada” lui Homer și multe dintre documentele câmpulungene iau în discuție aceleași principii de drept (răscumpărarea capului, privilegiul neamului celui mai apropiat etc.), tot așa cum nu-și propune nici identificarea semanticii vechi, deci a înțelesurilor deja uitate, ba chiar banalizate ale cuvintelor, precum sintagma „oameni buni și bătrâni”, care, odinioară, ierarhiza înțelepții unei obști în „oameni buni”, adică bunici, și „oameni bătrâni”, adică toți cei și mai vechi, străbunici, moși și strămoși.
Dreptul în sine este pentru cei doi autori doar un pretext pentru a povesti despre oameni drepți, care au slujit dreptatea pe meleaguri câmpulungene.
Breasla dreptății
Forțând nițel termenii, putem vorbi și despre o „breaslă” a dreptății, mai ales în cazul Câmpulungului, în care „strigacii crainici” din vremea lui Homer sunt aidoma juzilor din „scaunul vorniciei” câmpulungene sau „sfatul bătrânilor”, cum li se mai spunea juraților. Documentele câmpulungene prezintă suficiente cazuri de justiție valahă, pe care cei doi autori le înșiră cronologic, din păcate și fără dovezi de cunoaștere a notorietăților vremurilor vechi, ci interpretând totul exact așa cum avertizează Lucian Blaga că nu ar trebui să o facem, adică din perspectiva și în baza notorietăților vremii noastre.
Din fericire, cum autorii doar se preumblă pe lângă mărturiile vechimii, contemplându-le și descriindu-le aidoma unor excursioniști, nu se comit grave erori de interpretare, baza noii lucrări monografice constituind-o Câmpulungul ieșit din matricea lui stilistică, cel de după binefacerile lui Eudoxiu Hurmuzachi și slujit, și din perspectiva de „breslaș al dreptății”, și de T. V. Stefanelli. De aici, de la tentativa, soldată cu succes, de tezaurizare a ceea ce înseamnă „începuturile modernizării justiției”, începe și valoarea lucrării soților Vasile și Otilia Sfarghiu, deși susțineri de genul „etapa tranziției de la empirism la știința dreptului” sunt naive și gratuite, dreptul valah descinzând, în fond, din dreptul care a constituit temelia și pentru primul sistem modern de drept al omenirii, cel impus de Licurg.
În general, enunțurile ferme care optează decisiv în defavoarea câmpului stilistic primordial, condamnate, cândva, și de egipteni, ar trebui evitate de depozitarii de memorie, dacă nu vor să-și asume riscul de a arunca, involuntar, cu noroi în opera lui Lucian Blaga.
Depozitul de memorie
Ceea ce merită și atenție, și respect în cartea soților Sfarghiu, ei înșiși demni de respect desăvârșit, este „depozitul de memorie”, adică informațiile de genul: „în anul 1859 Câmpulungul a primit… un oficiu districtual mixt, numit Bezirksamt”, „Theodor Theodorovici… a fost poate cel dintâi șef districtual”, „sediul judecătoriei era într-o clădire situată vizavi de școala ce astăzi poartă numele „Bogdan Vodă”… Teodor Ștefanelli a fost nu numai un judecător drept și erudit, ci și un cercetător asiduu al trecutului ocolului Câmpulung” și așa mai departe, o puzderie de nume de judecători, procurori, avocați perindându-se, cu frânturi din viața lor, prin paginile cărții, o carte din ce în ce mai vie, când exaltată patriotic („câmpulungenii au constituit un prim comitet de inițiativă și organizare a luptei de dezrobire națională” – să fim serioși!), dar reconstituind, mereu și mereu, un anume parfum al urbei, pe care poetul iconar Neculai Roșca o caracteriza atât de dezarmant: „Pe-aici am mai fost, îmi recunosc trecutul”.