Istoricul Mircea Stănescu, doctor în filosofie al Universității București, consilier principal la Arhivele Naționale ale României, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, a realizat o lucrare în care îmbină informația istorică și analiza sociologică într-un clișeu psihologic, creând, prin mărturii și prin descrierea unor fapte, imaginea „activității de reeducare” din închisorile regimului comunist.
Pedagogia lui Makarenko și reeducarea de tip Pitești
Primul volum al acestei lucrări, care prezintă o istorie a reeducării în închisorile comuniste de la sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor ’50, debutează cu o succintă analiză a pedagogiei lui Makarenko, fondatorul acestei metode, care a fost însărcinat în primele decenii ale secolului trecut de către autoritățile sovietice cu reeducarea tinerilor delicvenți din coloniile „Maxim Gorki” și „Dzerjinski”.
Reeducarea de tip Pitești reprezintă în esență un proces accelerat al celui desfășurat la nivelul întregii societății românești, penitenciarele fiind laboratoarele în care au fost experimentate noile metode de făurire a „omului nou”, în conformitate cu principiile ideologiei marxist-leniniste.
Autorul prezintă „precedentele reeducative” din închisorile Aiud și Suceava, care s-au diferențiat de reeducarea tip Pitești prin caracterul nonviolent.
În aceste penitenciare, deținuții participau la colocvii de îndoctrinare, în cadrul cărora era indusă ideologia marxist-leninistă și erau proslăvite realizările regimului comunist.
Aceste „tentative de reeducare” au fost organizate, între anii 1945 – 1948, de către administrațiile locurilor de recluziune în toate închisorile în care se aflau deținuți politici.
Sunt analizate totodată procedeele de reeducare de la Brașov – orașul Stalin la acea vreme, unde reeducarea a eșuat ca urmare a opoziției unor deținuți și a refuzului directorului penitenciarului de a permite aplicarea metodelor violente de la Pitești.
Cele trei etape ale reeducării
Autorul lucrării semnalează cele trei etape ale reeducării: demascarea externă, demascarea interioară și postdemascarea, sau ideologizarea.
Prima etapă se realiza în doi „timpi”: „demascarea din interior”, în care deținuții erau „forțați să-și denunțe toate actele și atitudinile, precum și atitudinile celorlalți, susceptibile a fi împotriva regimului și administrației închisorilor” și „demascarea din exterior”, în care deținuții supuși reeducării își declarau în fața șefului comitetului de reeducare și a martorilor activitatea desfășurată înainte de data arestării.
Demascarea interioară reprezenta „momentul ficțiunii”, față de „momentul adevărului”, cum este numită demascarea din exterior, prima etapă a reeducării.
În cadrul celei de a doua etape, deținuții erau obligați să inventeze tot felul de calomnii, care mai de care mai injurioase, despre convingerile lor politice, tradițiile și credințele lor religioase, precum și despre familiile lor. Postdemascarea viza ideologizarea deținuților prin discutarea doctrinei și practicilor comuniste. La Pitești au existat în perioada reeducării două „școli de cadre” la care au participat membrii „comitetelor de reeducare”, aceștia având parte de un regim de detenție special.
O carte cu valoare de document, indispensabilă tuturor celor care cercetează istoria reeducării din România
Istoricul Mircea Stănescu consideră că prin cele trei faze ale reeducării se realiza ruperea de trecut, se confirma și se întărirea această desprindere și se producea „revelarea adevărului ideologic”.
Piteștiul era laboratorul de experimentare al torturilor fizice și psihice menite să zdrobească rezistența deținuților și obținerea adeziunii ideologice totale.
Declarațiile deținuților implicați în reeducare, a cadrelor de anchetă și a personalului de la locurile de detenție, interviurile realizate cu supraviețuitorii fenomenului Pitești, precum și cunoașterea de către autor a lucrărilor memorialistice și de specialitate conferă cărții o valoare de document făcând-o indispensabilă tuturor celor care cercetează sau vor cerceta istoria reeducării din România.
Cartea, care comemorează suferințele îndurate de deținuții supuși acestui experiment și relatează istoria fenomenului reeducării, are și un rol justițiar întrucât informațiile prezentate pot oferi probe pentru cei care instrumentează procesul comunismului, ca regim ilegitim și criminal.
Sursa: www.phoenixmission.org
Pagina de carte: Mircea Stănescu: „Reeducarea în România comunistă (1945-1952)”
