“Scrieri istorice” , un prim volum care recuperează patru dintre studiile cercetătorului și publicistului bucovinean Dionisie Olinescu, “un arheolog uitat”, așa cum ni-l prezintă dr. Bogdan Petru Niculică, îngrijitorul ediției recent tipărite sub egida Societății Culturale “Ștefan cel Mare” – Bucovina, constituie, așa cum spune lectorul univ. dr. Sorin Ignătescu, “un act reparatoriu” față de cel care a făcut cunoscută contemporanilor săi “cercetarea arheologică din Bucovina și România din anii de dinainte de Unirea din 1918”.
Primul arheolog român al Bucovinei
Într-un volum anterior, intitulat “Din istoricul preocupărilor arheologice în Bucovina. Societatea Arheologică Română”, dr. Bogdan Petru Niculică reevaluează și readuce în atenția restrânsei și destul de puțin vizibile și promovate “bresle” a cercetătorilor arheologi, personalitatea multilaterală a lui Dionisie Olinescu, cel care a avut și a concretizat inițiativa (în vara anului 1886), împreună cu un grup de inimoși intelectuali bucovineni, înființării Societății arheologice române din Bucovina.
Republicarea într-un volum, după mai bine de un secol, a acestor studii, conturează profilul unui om care “poate fi considerat primul arheolog român al Bucovinei” (Josef von Gutter, cel care impulsionat, încă înainte de 1870, primele cercetări arheologice în împrejurimile orașului Siret, chiar dacă născut la Suceava, era de origine germană).
“Ne lipsesc toate instituțiunile pentru conservarea rămășițelor trecutului”
Cele patru studii ale lui Dionisie Olinescu reproduse (cu titlurile așa cum au apărut în grafia originală) în acest prim volum de “Scriei istorice” (“Teasurulu de la Petros’a seau Cloșc’a cu puii ei de auru”, “Antichități în Bucovina”, “Rămășile traco-dacice” și “Tesaurul roman de la Cuciurumare din Bucovina”) sunt relevante atât pentru cunoașterea scrierilor de început ale acestui pasionat cercetător, cât și pentru opera sa de maturitate.
Se cuvine făcută o plecăciune celui care scria, cu aproape două decenii înainte de finele sec. al XIX-lea: “Ne lipsesce deci museul, ne lipsesce societatea archeologică, ne lipsesc deci toate instituțiunile pentru conservarea rămășițelor trecutului”.
“Poate că lui Dionisie Olinescu – scrie dr. Sorin Ignătescu în scurtul “Cuvânt înainte” al cărții – îi lipseau studiile de specialitate sau aptitudinile arheologice practice, dar a înțeles care era poziția sa ca reprezentant al comunității științifice românești din provincia austriacă Bucovina”.
Recuperarea memoriei înaintașilor noștri arheologi din Bucovina
Contactul cu scrierile lui Dionisie Olinescu, pe care Bogdan Petru Niculică le-a selectat pentru alcătuirea acestui volum, ne facilitează cunoașterea preocupărilor unui cercetător despre care “nu s-a scris mult și nici nu a fost analizat în profunzimea dimensiunii omului și a operei”.
“Nu putem ști cu adevărat, ca arheologi și istorici, cine suntem astăzi și mai ales de unde a pornit, în ce împrejurări ale secolului al XIX-lea, politice, economice, culturale, cum s-a născut și dezvoltat domeniul arheologiei românești – își motivează Bogdan Petru Niculică demersul său editorial – până când nu vom recupera memoria înaintașilor noștri arheologi din Bucovina, uitați pe nedrept, și nu se va fi restituit, măcar în parte, contemporaneității, încă o filă frumoasă din istoria arheologiei românești”.
