Era firesc și, deci, de așteptat ca două mari personalități ale culturii românești din Bucovina, Silvestru Morariu Andrievici și Constantin Hrehor, să se întâlnească, odată și odată, în teritoriul sacru și nevremelnic al paginilor de carte.
Spun asta, cu argumentul unei bune cunoașteri și a scrisului mitropolitului de luminoasă amintire al Bucovinei, Silvestru Morariu, dar și a operei „scriitorului temerar, poet mare al Cetății”, Constantin Hrehor, pe care deja l-am citat, din prisma generozității creștinismului ortodox înnăscut, cu care își trăiește el confrații și operele acestora, Constantin Hrehor fiind, dincolo de structura măiastră a sufletului său, și un filosof remarcabil al ortodoxiei românești, care pășește viu pe cer, printre reperele stabilite, cândva, și de Vasiliu Mitrofanoviță, prietenul lui Silvestru Morariu, dar și de Silvestru Morariu însuși. Mă refer, desigur, la acea carte de excepție, publicată de Constantin Hrehor în urmă cu câțiva ani (2004), „Cheile împărăției”, care îi explică întreaga operă drept „vorbirea minții cu Dumnezeu”.
„Mitropolitul Silvestru”
Personalitatea lui Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), numit, în epocă, „mitropolitul Silvestru” sau chiar, și mai simplu, „Silvestru”, dar numit așa cu preaplinul acela de dragoste creștină, pe care doar în aglomerarea de diminutive din vifleim („mititel, înfățășel / în scutec de bumbăcel” etc.) o mai putem întâlni, s-a conturat sub aura capacității lui de a răspândi și culege dragoste, pentru că începuse pășirea pe Cale nu dinspre Dumnezeu înspre oameni, ci dinspre oameni înspre Dumnezeu (a fost, în tinerețe, „un tată pentru sat”, iar, ulterior, pentru Bucovina), prin străluminări de omenesc (muzică, dans, literatură umoristică, publicistică suficient de acidă), se dezvăluie în cartea lui Constantin Hrehor, dincolo de rigorismul științific specific unei lucrări monografice, drept „bucurie” („În cuprinsul textelor sale e lumină, natură, nostalgie, dar și ironie și revoltă”), în această nestăvilită „bucurie” dezvăluindu-se și împlinindu-se statutul de „cărturar cu vocație de pedagog”, care îl invidualizează pe preotul din Ceahor, Samuil Andrievici, pe calea viitorului, drept om-instituție-provincie-neam, în sensul că istoria bisericii ortodoxe din Bucovina și istoria Bucovinei și a românismului bucovinean nu pot fi deslușite dincolo de pulsul inimii mitropolitului Silvestru.
Un adevărat Stâlp al Pământului, care a lăstărit pe cer, transformându-se, încet și trudnic, într-un rodnic Pom al Vieții, asta a fost Silvestru Morariu și asta trebuie să rămână în memoria noastră de frunze din ce în ce mai veștejite.
Un „ierarh vizionar”
Datorită acestei sublime exponențialități a celui care a fost „ierarh vizionar”, care a înțeles „beneficiile pe care le are o națiune în urma cultivării valorilor”, Silvestru Morariu Andrievici îl obligă pe Constantin Hrehor, în narațiunea monografică, prin care dezvăluie viața și opera celui care „și-a înscris numele într-o aură care nu se dobândește decât prin jertfă”, să dezvolte adevărate studii despre istoria Bucovinei („Lucrarea „Bucovina”, una dintre primele abordări ale istoriei acestei zone”, a fost scrisă de Silvestru Morariu), începuturile publicisticii bucovinene (a colaborat, încă de la apariția primului număr, în 1843, la „Calendariul pentru Bucovina” și la toate publicațiile ulterioare), începuturile școlii românești (Morariu a scris multe manuale școlare, chiar și o „Aritmetica pentru a doua și a treia clasă a școalelor naționale din Bucovina”), Dieta Bucovinei, Biserica ortodoxă din Bucovina, Revista „Candela”, Tipografia arhidiecezană, Societatea „Academia Ortodoxă” etc. și, nu în ultimul rând, despre opera scrisă a lui Silvestru Morariu Andrievici, care cuprinde și 28 de remarcabile lucrări teologice.
„Vorbirea minții cu Dumnezeu”
În condițiile în care și „parola veacului nostru este cultura”, cum zicea mitropolitul Silvestru, sau măcar ar trebui să fie, cartea „Silvestru Morariu Andrievici”, de Constantin Hrehor, dincolo de caracterul ei de monografie, prin care ni se restituie un om și o epocă, este o carte despre un om mare, scrisă de un alt om mare, dimensiunea preotului-poet-prozator-filosof-cărturar de la Grănicești fiind dată de cărțile „Portret cu fructe”, „Târziu înclinat”, „Ninsori providențiale”, „Păstorul viziunilor”, „Pseudonimele îngerilor”, „Privirea zidită”, „Mierea din drumul pelinului”, „Iarba din roata amurgului”, „Tămâie și exil”, „Pianul înzăpezit”, „Muntele mărturisitor”, „Cheile împărăției”, „Lup fără haită”, cărți care definesc, în fond, rostul artei, în viziunea lui Constantin Hrehor, acela de a fi „vorbirea minții cu Dumnezeu”.
