Pădurea de la Mitocu Dragomirnei, un loc ideal pentru relaxare

O parte dintre cititorii ziarului nostru au venit cu idei despre modul de petrecere a timpului liber. Diferite colțuri ale naturii, aflate la câțiva pași de noi, ascund frumuseți nebănuite. Profesoara Veronica Cojocariu a surprins pădurea de la Mitocul Dragomirnei în mai multe ipostaze și o recomandă tuturor celor care doresc să scape de praful și stresul cotidian.
Pădurea de la Mitocul Dragomirnei, ce înconjoară satul Dragomirna, cu a sa vestită mănăstire, oferă localnicilor și turiștilor un peisaj încântător, un aer purificat, o frumusețe mirifică. Pădurea are două drumuri principale care pornesc de la mănăstire: unul duce spre Pătrăuți, iar altul spre Călugăreni-Zvoriștea. Mergând spre cel din urmă drum forestier, ajungem la rezervația științifică „Fagetom”, de 134,8 ha, care cuprinde o parte nealterată, virgină, de pădure formată, în primul rând, din specii de fag cu o vechime de 50-150 de ani. Vegetația lemnoasă mai cuprinde și alte specii: stejari, tei, paltini, carpeni, molizi, ulmi, larice.
Catedrala arborilor
Oricine merge pe acest drum trăiește un sentiment de înălțare sufletească, parcă ar intra într-o catedrală, deoarece arborii din dreapta se unesc cu cei din stânga formând o boltă care-l îndeamnă pe trecător la o comuniune cu natura. Acest drum duce la un luminiș numit „Trei meri”. Aici au fost trei meri bătrâni și scorburoși care au pierit și au fost înlocuiți cu 12 puieți de măr din care cei mai mulți s-au uscat, rămânând viabili doar trei, care sunt protejați de un gărduț.
Pădurea este străbătută de numeroase fâșii furajere care sunt cosite pentru animalele sălbatice ierbivore. Covorul vegetal este format din specii de graminee, leguminoase, compozite, rozacee etc. La un km de marginea pădurii, spre est, se află „Poiana lui Anton”, unde se ridică schitul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, o construcție ce înnobilează și sfințește locul. Schitul este format dintr-un ansamblu de construcții din bârne de lemn masiv, trainic ancorate între ele, care se înalță spre cer, pentru a duce mesajul de rugă către Dumnezeu. Construcția se realizează prin efortul mai multor enoriași, dar în primul rând, prin strădania și dăruirea preotului Pangrati, care a ales acest peisaj fermecător.
Paradisul plantelor, insectelor și animalelor
În poiană, covorul vegetal este format din specii ierboase rare, ocrotite de lege: gladiole sălbatice, iris sibinica, iris aphylla (stânjenel siberian), șopârliță, odolean, salvia, inula, campanula, numeroase orhidee, crinul de munte, centaurea, cyanus. Bogăția pădurii și a pajiștilor atrage o faună numeroasă formată din căprioare, mistreți, vulpi, iepuri, șoareci, pârși de alun, vulpi. Frecvent, prin parterul pădurii întâlnim: șarpele orb, vipere, șopârle, amfibieni care cuprind numeroase specii de broaște (brotăcelul, salamandra) etc. Aici este și un paradis al insectelor de tot felul.
Pe marginea poienii șerpuiește un fir de apă curgătoare cu originea într-un izvor din adâncul pădurii, străjuit de sălcii, aluni, arini și numeroase specii de plante iubitoare de umiditate: inula, calce, potbal.
Coroanele arborilor adăpostesc gaițe, ciocănitori, sturzi, grauri, sticleți, bufnițe, codobaturi, ulii, coțofene, corbi.
Mâna distructivă a oamenilor
Mentalitatea greșită a omului de a profita la maxim de tot ce oferă natura face ca această rezervă să se reducă, iar unele specii să dispară cu timpul. În ultimii ani, acest colț de rai este irațional exploatat, pădurea este tăiată fără milă, ceea ce a dus la apariția a numeroase luminișuri din care arborii au fost distruși.
Pe lângă drumurile principale, au apărut numeroase drumuri de căruțe ale hoților de lemne care au găsit mijloace de a încălca legea prin acoperirea cu crengi a șanțurilor ce protejează ca un brâu pădurea. Degradarea peisajului natural este făcută de unii oameni care aruncă în pădure tot felul de resturi din gospodării. Cei care își petrec sfârșitul de săptămână în „Poiana lui Anton” fac focul aproape de schit, dau muzica la refuz, iar la plecare uită să adune gunoaiele. Trebuie să nu uităm că nu suntem stăpânii naturii și nu avem dreptul de a extermina ceva ce nu am creat. O plantă cât de mică și neînsemnată în viața de zi cu zi, o insectă minusculă și continuând cu arborii falnici, toate cuprind mai multă frumusețe și mai mult mister decât cele mai grandioase construcții făcute de om.
Pe drumul care duce spre schit, în stânga, pe panta dealului, vegetația este formată din tufișuri care sunt aproape distruse de mizeria făcută de oameni. Pe fâșia furajeră, aproape de iazul din marginea pădurii, se găsesc copite de căprioare sacrificate de către braconieri. În urmă cu ani, pădurea era populată de cârduri de căprioare care ne încântau cu siluetele lor delicate si sprintene. Azi, vedem rar două-trei căprioare la un loc. Ciutele, se știe, sunt ocrotite, vânarea lor se face doar cu autorizație specială.
Cândva, pădurea era străbătută de cârduri de mistreți conduși de câte un mascul impunător și fioros. Astăzi, și aceștia au dispărut.
Se impune o politică ecologică rațională, o exploatare chibzuită a pădurii, a tuturor sistemelor ecologice, o promovare a rolului excepțional pe care pădurea îl are în viața omului. Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a nu diminua această rezervă naturală de oxigen. Se impune refacerea echilibrului biologic alterat și menținerea cadrului natural existent.
Natura sălbatică trebuie ocrotită pentru că reprezintă un mijloc de salvare a omenirii și pentru că este frumoasă și omul are mereu nevoie de frumusețe. De aceea, trebuie să punem mai mult suflet în a păstra acest colț de rai, așa cum ni l-a dăruit Dumnezeu.