Un bărbat de 46 de ani, pădurar la Ocolul Silvic Pătrăuți, a fost agresat luni dimineață, de șoferul unui camion care dorea să deverseze balastru pe un drum forestier. Angajatul Direcției Silvice, Gheorghe S., de 46 de ani, i-a solicitat conducătorului auto, Ionuț N, de 32 de ani, să prezinte aprobările necesare pentru efectuarea demersului solicitat. În acel moment tânărul l-a îmbrâncit pe pădurar amenințîndu-l că agresiunile vor continua dacă se mai opune planului său.
Acesta din urmă a alertat poliția, depunând plângere penală împotriva conducătorului auto recalcitrant.
Tânărul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de „ultraj”.