Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat ieri, că declarația președintelui Băsescu referitoare la comportamentul „imbecil” al unui ministru în timpul inundațiilor, este binevenită politic, pentru că pune capăt interpretărilor privind posibilitatea refacerii Alianței D.A..
Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a precizat că, în ceea ce-l privește, a fost pe teren în patru județe, Botoșani, Suceava, Maramureș și Bacău, și a survolat județul Iași.
„Nu am participat la nici un comandament și nu am solicitat prezența nici unui comandament. Singurul primar cu care m-am văzut a fost cel din Borșa, Remus Stetco, cu care am vizitat iazul și distrugerile din teren”, a mai spus demnitarul.
Păcuraru: Declarația despre ministrul „imbecil” anulează speculațiile despre refacerea Alianței D.A.
