Politică

„Pactul pentru satul românesc și agricultură”, prezentat de Gheorghe Flutur la lansarea programului PNL de guvernare

Prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur
Prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur

Prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur a prezentat sâmbătă, la Sinaia, programul de guvernare al PNL pentru câștigarea alegerilor parlamentare și a detaliat „Pactul pentru satul românesc și agricultură”, unul dintre cele 10 capitole ale acestui program.
Liberalii afirmă că acordă o atenție deosebită satului românesc, cu accent pe valorificarea resurselor naturale și umane și pe reducerea decalajului dintre sat și oraș.
„Avem în vedere crearea programului «Anghel Saligny Plus», prelungind actualul program, care se referă la introducerea rețelelor de apă, canalizare și drumuri, dar în același timp diversificând domeniile de investiții. Obiectivul este ca până în 2030, 90% dintre locuințele din orașe, comune și sate compacte să fie conectate la rețelele de apă și canalizare. Se prevede continuarea modernizării infrastructurii rutiere, extinderea rețelelor de gaze naturale ca sursă alternativă de încălzire pentru populație, construcția de școli, centre medicale și adoptarea de măsuri pentru renovarea energetică a gospodăriilor individuale. De asemenea, se va încuraja reabilitarea caselor tradiționale și dezvoltarea rețelelor de utilități (electricitate, gaze naturale, transport) în zonele agricole cu potențial, pentru a sprijini procesarea locală a produselor agricole și pentru a evita exportul de materii prime”, a arătat Flutur.
Un alt obiectiv major al PNL este microindustrializarea zonelor rurale situate de-a lungul principalelor coridoare de transport, pentru a crea locuri de muncă și a susține IMM-urile care procesează materii prime local. Potrivit programului lor de guvernare, vor fi alocate fonduri pentru retehnologizarea IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și construcțiilor, cu scopul de a menține locuri de muncă în zona rurală și de a reduce migrarea către orașe.
Gestionarea apei potabile se află de asemenea pe lista de priorități, mai ales în regiunile afectate de secetă, unde nivelul pânzei freatice a scăzut semnificativ. „În aceste zone vor fi realizate investiții urgente în magistrale pentru a aduce apă potabilă din alte regiuni. PNL va susține, în continuare, ferma de familie, încurajând asocierea acestora pentru a rezista pe piață. Transportul public între sate și orașe va fi încurajat prin proiecte de trenuri metropolitane, pentru a facilita naveta zilnică. PNL își propune să valorifice tradițiile și identitatea satului românesc prin programe dedicate de sprijin. Turismul rural este, de asemenea, considerat o provocare majoră pentru perioada următoare și va fi sprijinit activ prin acest program”, se mai arată în programul PNL.
Comandat de PNL – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240002, Tiraj 2115

Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Țara Dornelor a prezentat calendarul evenimentelor pentru 2026, cu festivaluri cu tradiție și Campionate Europene de Ciclocros

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

„Medicina veterinară rurală, comunitățile locale și siguranța alimentară a României sunt în pericol real”

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan