Noul pachet de servicii medicale de bază va trimite obligatoriu pacienții la cabinete, pentru controale periodice, cu rol de prevenire și depistare precoce a bolilor. Bolnavii vor fi programați la medicul de familie în funcție de luna în care s-au născut, iar evaluările ulterioare urmează să fie programate în funcție de riscul de afecțiuni identificat.Numărul de controale periodice de care va beneficia un asigurat diferă în funcție de vârsta pe care acesta o are. Astfel, fiecare adult până în 40 de ani va fi obligat să treacă pe la medicul de familie o dată la trei ani, în timp ce persoanele de peste 40 de ani vor fi nevoite să meargă la cabinet pentru controale periodice anual.Prin această măsură, Ministerul Sănătății dorește o responsabilizare a pacienților și, în final, o reducere a costurilor din sistem prin evitarea internărilor în spitale, pentru afecțiuni grave, în stadii avansate.
Măsura va intra în vigoare cel târziu în iunie, dar deja i-a nemulțumit pe medicii de familie suceveni. Sufocați de birocrație, doctorii cred că regula controalelor periodice este deocamdată „un deziderat de tip electoral care încă nu are aplicabilitate practică”.
Secretarul Colegiului Județean al Medicilor, medicul de familie Irina Badrajan, explică: „S-a punctat importanța pachetului de bază și faptul că aduce servicii în plus cetățeanului sănătos. Totuși, acesta nu este informat sistematic cu privire la faptul că are dreptul și obligația de a efectua controalele profilactice și, ca urmare, nu le va face. Pe de altă parte, serviciile preventive oferite cetățeanului sănătos ar fi trebuit să facă parte dintr-un program distinct al Ministerului Sănătății și nu să fie decontate din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Modalitatea de decontare a acestor servicii este ambiguă, pe de o parte pentru că nu este tehnic posibilă codificarea medicală a activității de prevenție, pe de altă parte pentru că nu sunt puse la dispoziția medicilor instrumente de lucru”.
De menționat că neprezentarea pacientului la cabinetul medicului de familie pentru controlul periodic nu va fi sancționată, așa cum se întâmplă în alte state. Mai mult, dacă o persoană nu reușește să ajungă la control, asta nu înseamnă că pierde șansa de a-și evalua starea de sănătate, examinarea urmând a fi reprogramată. Ministerul Sănătății susține că ideea este de a responsabiliza asigurații și speră că în timp pacienții vor conștientiza importanța controalelor preventive și vor veni de bună-voie la medicul de familie.