Sănătate

Pacienții Spitalului Județean vor primi de săptămâna viitoare foi de decont la externare



– Directorul Cristian Irimie declară că bolnavii asigurați nu vor scoate bani din buzunar pentru acoperirea serviciilor
– Foile de decont au rolul de a exemplifica cheltuielile făcute de stat cu spitalizarea fiecărui pacient în parte
De săptămâna viitoare, la Spitalul Județean Suceava vor intra în vigoare foile de decont, documente în care se va trece valoarea medicamentelor utilizate pentru fiecare bolnav în parte, a materialelor sanitare și a analizelor efectuate, conform ordinului numărul 1120 din 14 noiembrie 2005 al ministrului Sănătății. La cea mai mare unitate spitalicească din județ se fac pregătiri intense de mai multă vreme pentru ca acest ordin să poată fi aplicat, baza materială fiind cel mai important lucru. Conform celor declarate de către directorul spitalului, doctor Cristian Irimie, la serviciul de statistică de la spital a fost instalată o rețea de 10 calculatoare și programul de calculare, cu sprijinul unei firme sucevene de specialitate, iar zilele acestea au sosit și formularele tip în trei exemplare.
Mare parte din cadrele medico – sanitare din spital sînt de părere că măsura contabilizării fiecărei tablete administrate unui bolnav sau a materialelor sanitare este inutilă și va le va îngreuna mult activitatea, pentru că vor avea de completat „alte hârtii ”, în timpul pe care ar trebui să îl acorde pacienților. În plus, mulți se întreabă cât de dificil va fi să se contabilizeze fiecare pastilă, în condițiile în care periodic se schimă furnizorii și prețurile de achiziție, și mai ales cum se vor contabiliza feșele sau bucățile de vată. Printre cei care consideră măsura inutilă se numără și adjunctul Direcției de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Lăzăreanu, care este de părere că atâta timp cât pacientul nu va fi obligat să suporte o parte din cheltuielile de spitalizare „nu va fi interesat să nu stea mult în spital și să facă doar investigațiile care îi sunt absolut necesare, ci dimpotrivă”.
Directorul Spitalului Județean Suceava spune că în ceea ce privește valoarea analizelor medicale, aici nu va fi nici o problemă în contabilizarea, deoarece firma privată care asigură serviciile de laborator la spital s-a ocupat de acest lucru. Rămâne în picioare însă problema contabilizării medicamentelor și a materialelor sanitare. Cristian Irimie declară că la nivelul fiecărei secții din spital se va trece cantitatea de medicamente administrată bolnavului și materialele sanitare utilizate în cazul fiecărui pacient, urmând ca aceste foi să fie introduse în baza de date de la serviciul de statistică, unde informațiile cantitative vor fi prelucrate și se va calcula valoarea acestora.
– Tariful pe zi de spitalizare variază la Spitalul Județean între 500.000 și 1,2 milioane lei, în funcție de secție
Decontul de cheltuieli urmează a fi înmânat pacienților la externare, dar acest lucru nu înseamnă, explică directorul Spitalului Județean, că asigurații internați în regim de urgență vor scoate bani din buzunar pentru a plăti o parte din servicii. „Nu are cum să se impună acest lucru, pentru că ar fi contrar legii asigurărilor de sănătate. În plus, pentru ca pacienții să plătească unele servicii ar trebui să existe un pachet minim de bază, dar decontarea s-ar putea face nu pe baza acestor foi, ci cu facturi fiscale. Părerea mea este că s-a luat decizia introducerii acestui decont de servicii pentru ca asiguratul să vadă exact ce cheltuieli se fac în sistem, costurile reale ale asistenței medicale. Să vadă bolnavul că plătește o anumită sumă pe an la fondul asigurărilor de sănătate și că într-o săptămână se consumă 100 de milioane de lei, spre exemplu”, a menționat directorul Spitalului Județean Suceava.
Acesta a precizat că pentru stabilirea sumei din decontul de cheltuieli pentru fiecare bolnav externat, se calculează: tariful pe zi de spitalizare pe secție, numărul de zile de spitalizare realizate pe caz externat, contravaloarea consumabilelor – medicamente, materiale sanitare , a
analizelor de laborator, a altor investigații, alocația de hrană.
Decontul de cheltuieli pe pacient externat se întocmește în trei exemplare, din care un exemplar se înmânează pacientului, unul rămâne anexat la foaia de observație, iar un exemplar se transmite compartimentului financiar contabil.
În ceea ce privește tariful de spitalizare pe zi (calculat anual), acesta variază în funcție de secție, între 500.000 lei și 1,2 milioane lei vechi.

Neurochirurgia, cea mai scumpă secție
Cea mai scumpă secție în ceea ce privește tariful de spitalizare este la acest moment Neurochirurgia, unde ziua de spitalizare este de 1.240.000 lei vechi. O zi de spitalizare la „Recuperare” costă 1.170.000 lei, la Dermatologie – 800.000 lei, la Ortopedie – 970.000 lei, în Secția de Obstetrică Ginecologie II – 940.000 lei, la Obstetrică Ginecologie I – 860.000 lei vechi, la Gastroenterologie – 800.000 lei, La Chirurgie generală – 760.000 lei, la Cardiologie – 670.000 lei, iar în Secția de Medicină Internă – 500.000 de lei. În ceea ce privește hrana bolnavilor, Spitalul Județean Suceava cheltuiește în medie pe lună 1,5 miliarde de lei, iar pentru medicamente și materiale sanitare se cheltuiesc în medie 5,17 miliarde de lei vechi lunar.


Recomandări

Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie
11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Pacienții vor putea reclama direct la Ministerul Sănătății dacă sunt trimiși de la spitalul public către cabinete private

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților
Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților