Cea mai mare unitate spitalicească din județ, Spitalul „Sf. Ioan cel Nou”, are iar probleme cu distribuitori de medicamente care pur și simplu uită din cînd în cînd să aprovizioneze unitatea cu medicamente de bază. Din cauza unor distribuitori neserioși, la această dată, pacienții Spitalului Județean nu pot primi medicamente banale precum Piafen, Algocalmin și Mialgin, iar stocurile de Morfină sînt aproape de epuizare. Anunțul a fost făcut de către directorul general al spitalului, doctor Cristian Irimie, care a precizat că din cauza firmelor care nu își respectă contractele la unitatea pe care o conduce se înregistrează goluri în aprovizionare, fapt ce are efecte negative asupra bolnavilor internați aici. Cristian Irimie a dat ca exemplu reprezentanții unei firme cu întîrzieri la livrarea de medicamente care au motivat conducerii Spitalului Județean că „au pierdut din vedere” spitalul sucevean. „Aceste întîrzieri repetate, care durează cîteva săptămîni, creează o ruptură de stocuri. La un spital ca acesta contează și o întîrziere de cîteva zile, sau o săptămînă. Acum lipsesc medicamente de bază, ce pot fi folosite de orice bolnav din spital, care de exemplu este răcit…. Nu este vorba despre medicamente scumpe, ci dimpotrivă. Din păcate, la noi firmele își permit încă să nu respecte contractele încheiate și să lase bolnavi fără medicamente. Și este vorba despre firme ce au participat la o licitație electronică, firme autorizate de către Ministerul Sănătății”, a adăugat directorul general al Spitalului Județean Suceava.
Cristian Irimie a spus că în prezent spitalul nu are datorii către furnizorii de medicamente și materiale sanitare. Se așteaptă cu nerăbdare rectificarea de buget și asta pentru că Spitalul „Sf. Ioan cel Nou”, ca toate spitalele din județ, nu mai are fonduri pentru a funcționa pînă la finele anului 2005. În cazul în care nu va exista o rectificare de buget, la 1 decembrie, cea mai mare unitate spitalicească din județ riscă să își închidă porțile.
Pacienții Spitalului Județean, lăsați fără medicamente banale de distribuitori neserioși
