Condiții grele

Pacienții Spitalului Județean îngheață de frig în saloane



Marian Constantin: „Intru cu o boală și ies cu două”
Marian Constantin: „Intru cu o boală și ies cu două”

O haină groasă peste pijamale, o căciulă pe cap și o pătură în plus. Așa se încălzesc bolnavii pe care începutul sezonului rece i-a prins în Spitalul Județean de Urgență. Oamenii se plâng că îngheață de frig, iar afecțiunea deja existentă, pentru care s-au internat, se agravează în cazul în care nu apare chiar alta.
„Intru cu o boală și ies cu două. Sufăr cu rinichii, iar lipsa căldurii îmi face foarte rău. Am răcit și acum sunt nevoit să urmez un nou tratament, pentru afecțiunea respiratorie pe care am dobândit-o în cele zece zile de când sunt spitalizat. Acasă stau în pantaloni scurți, dar aici umblu cu trening și port o căciulă de-a soției”, spune Marian Constantin, de 30 ani, din Burdujeni, internat la Nefrologie.
Radiatoare doar la Obstetrică-Ginecologie și Pediatrie
Deși, afară, în ultima perioadă, temperaturile au fost extrem de scăzute, ajungând uneori chiar și la zero grade, în saloanele Spitalului Județean de Urgență nu a fost și nu este nici un pic de căldură.
Pentru a îmbunătăți cât de cât confortul termic, conducerea unității a dispus ca în sectoarele mai sensibile, precum Obstetrică-Ginecologie și Pediatrie, să fie puse în funcțiune toate radiatoarele aflate în dotare. În celelalte secții, însă, bolnavii sunt nevoiți să se mulțumească doar cu o pătură în plus și cu hainele groase din garderoba proprie, deoarece eventualele aeroterme aduse de-acasă ar suprasolicita instalația electrică.
„Bolnavii sunt înțelegători. Nu s-au plâns la scenă deschisă. Lipsa căldurii o simt și ei așa cum o simțim și noi. Surprinzător, la dializă este mai bine, probabil din cauza aparatelor care generează o temperatură crescută”, spune dr. Mihai Ardeleanu, șeful secției Nefrologie și al Centrului de Dializă, care a vorbit și despre ce efect mai are un tratament în asemenea condiții: „Nu există o consecință imediată. Pacienții urmează terapia de care au nevoie. Totuși, pentru un bolnav cronic confortul termic este absolut necesar. Frigul și umezeala sunt primii dușmani în cazul unei afecțiuni cronice”.
Conducerea unității promite căldură chiar de astăzi
„În saloane nu a fost chiar așa de frig, s-a rezolvat cu radiatoare și pături în plus. Mai rău a fost pe holuri. Și în sălile de operații a fost bine”, a spus dr. Ilie Merticariu, șeful secției Obstetrică-Ginecologie.
Ieri, managerul Spitalului Județean de Urgență, Vasile Rîmbu, a recunoscut lipsa căldurii din saloane, dar a promis că situația se va remedia chiar de astăzi.
„Se efectuează lucrări de reabilitare a instalației termice. Până în decembrie, când investiția urmează a fi finalizată, instalația veche va fi conectată la cea nouă. Oamenii au muncit tot weekendul pentru a putea furniza cât mai repede energie termică. Mâine dimineață (n.r. astăzi) încep probele, iar de la ora 14.00, în principalele corpuri ale clădirii va fi căldură. Am demarat lucrările de-abia la începutul acestei luni fiindcă banii au venit târziu, iar procedurile care trebuiau îndeplinite au durat foarte mult”, a explicat șeful unității.
Spitalul Suceava are circa 1.300 de paturi și cam tot atâția angajați. La această oră, unitatea funcționează cu 95% din capacitate.
La Câmpulung, bolnavii stau în mânecă scurtă
În timp ce bolnavilor internați în cea mai mare unitate sanitară din județ le amorțesc oasele de frig, pacienții de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc au parte de condiții hoteliere de lux. În saloane, pacienții stau în tricouri cu mânecă scurtă, deoarece temperatura din interior este de 22 de grade și au la dispoziție și apă caldă. Căldura este furnizată nonstop, de o săptămână, de când a fost dată în funcțiune centrala termică pe lemne, în valoare de 250.000 lei, achiziționată din fondurile proprii ale spitalului și dintr-o donație a unei fundații olandeze – Sticheing Sociaal-Medische Hulpverlening Aan Oost-Europa.
„Anul trecut am consumat combustibil de 500.000 lei, cu care am încălzit spitalul doar două ore dimineața și alte două ore seara. Acum, după mai bine de 30 de ani în care unitatea nu a dispus de căldură în regim continuu, lucrurile au revenit la normal”, a spus Eugen Ciosnar, șeful Spitalului Câmpulung Moldovenesc, unitate care numără 280 de paturi și 330 de cadre medico-sanitare.